Invazia Ucrainei de către Rusia a declanșat o revoluție energetică, forțând statele europene să-și reconsidere dependența de importurile de petrol rusești. Invazia Ucrainei de către Rusia a modificat fundamental peisajul geopolitic al Europei, cu implicații profunde pentru securitatea sa energetică.
Modificarea peisajului geopolitic al Europei
Războiul a expus vulnerabilitățile Europei, în special dependența puternică de petrolul și gazele naturale rusești. Acest lucru a făcut ca securitatea energetică să devină o preocupare centrală, Rusia fiind văzută drept o amenințare semnificativă pentru stabilitatea și fiabilitatea lanțurilor de aprovizionare cu energie ale Europei, arată o analiză publicată de Jstor.org.
Ca răspuns, Europa a luat măsuri pentru a-și reduce importurile de energie din Rusia.
În mai 2022, Consiliul European a convenit să interzică aproape 90% din importurile de petrol rusești – cu excepția țițeiului prin conducte – completate de sancțiuni stricte care vizau slăbirea pârghiei economice a Rusiei.
Această schimbare sugerează că tranziția Uniunii Europene la energie regenerabilă se accelerează, nu doar din motive climatice, ci și pentru a obține suveranitatea energetică în toiul unei crize geopolitice.
Conflictul din Ucraina a dus la o reevaluare a dependenței energetice de Rusia, determinând eforturi colective de diversificare a surselor de energie și de consolidare a securității energetice.
Răspuns strategic la crizele anterioare
După cum notează cercetătorul în studii de securitate Marc Ozawa, țările vest-europene și-au încadrat dependența de energia rusă în contextul tranzacțiilor de piață și al intereselor economice, o moștenire a șocurilor petroliere din timpul crizei OPEC din anii 1970. În acest context, dependența de energia rusă a fost, în unele privințe, un răspuns strategic la crizele anterioare.
În 2022, reorientarea Europei nu a condus inițial la o creștere imediată a adoptării energiei regenerabile. În schimb, Europa a apelat din ce în ce mai mult la furnizori alternativi, cum ar fi Statele Unite, Norvegia și statele nord-africane, pentru gaz natural lichefiat (GNL).
Cu rezervele de gaz extrem de scăzute, producția de cărbune a fost accelerată temporar pentru a satisface cerințele imediate de energie. Până în iarna anului 2022, Europa atenuase, în mare măsură, criza energetică, prin livrări de gaze la timp și construirea rapidă a terminalelor de GNL offshore.
Temeri cu privire la fiabilitatea energiei regenerabile
Cu toate acestea, întreruperile de curent și creșterile prețurilor la energie au afectat Europa Centrală și de Est, provocând temeri cu privire la fiabilitatea energiei regenerabile pentru a satisface cerințele mari pe timp de iarnă.
Deși s-au făcut eforturi pentru implementarea tehnologiilor din surse regenerabile în conformitate cu Acordul verde al UE, ar trebui să se pună un accent mai mare pe modernizarea infrastructurii energetice învechite și pe îmbunătățirea interconectării rețelelor naționale.
Tranziția către o economie suverană energetică nu se poate concentra doar pe implementarea energiei regenerabile – necesită mai mult decât progrese tehnologice – necesită schimbări socio-economice profunde și o reevaluare a modelului tradițional de afaceri. O tranziție justă, așa cum subliniază oamenii de știință Elianor Gerrard și Peter Westoby, este aceea care pornește de la „ideea că poverile decarbonizării – cum ar fi pierderile locurilor de muncă în urma închiderii industriei combustibililor fosili sau costurile ridicate ale tehnologiilor curate – nu ar trebui să afecteze în mod incorect niciun grup”.
Realizarea acestei tranziții implică dezvoltarea unor politici pragmatice și solide din punct de vedere etic, asigurându-se că trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon depășește ajustările pieței muncii.
O tranziție justă
În esență, o tranziție justă urmărește să reconcilieze protecția mediului cu nevoia de a proteja comunitățile vulnerabile dependente de combustibilii fosili. Procesul de decarbonizare nu poate avea succes fără a acorda prioritate acestor comunități, sprijinind tehnologiile regenerabile descentralizate, deținute de comunitate, cu capacități adecvate de stocare.
Tehnologiile electrice existente și infrastructura rețelei nu ar trebui să rămână blocate în acest proces, ci să fie modernizate pentru a asigura eficiența și cooperarea multilaterală în rețea.
În plus, o tranziție justă trebuie să asigure nu numai durabilitatea mediului, ci și accesul echitabil la energie fiabilă, în special în perioadele de cerere maximă, cum ar fi în lunile de iarnă în Europa.
Dacă sursele de energie regenerabilă nu pot satisface aceste cerințe și dacă costurile ridicate ale infrastructurii – cum ar fi stocarea bateriilor, extinderea rețelei și tehnologiile cu hidrogen verde – vor fi subestimate, inegalitățile energetice se pot agrava.
În perspectivă, este posibil ca presiunile geopolitice și climatice să remodeleze alianțele internaționale. Criza de suveranitate energetică declanșată de război oferă lecții cruciale pentru viitorul securității energetice globale și al politicii climatice. O tranziție justă va fi esențială pentru a face față acestor provocări în curs.