Deși ideea nu a fost inclusă în acest plan economic, specialiștii spun că inventarea unui dolar virtual nu este deloc o utopie, chiar dacă, acum, ar răscoli bancar american și ar bulversa politica monetară a țării.
Moneda de mare urgență
Propunerea nu a fost reținută mai ales din cauza faptului că o astfel de măsură ar presupune construirea unei infrastructuri tehnologice complexe, multă organizare și ar ridica și multe chestiuni de ordin legal. Cu toate acestea, propunerea democraților a fost serios luată în seamă și se califică drept o măsură excepțională în situații de urgență.
Marea calitate a unui dolar virtual ar fi aceea că , în cazul unui plan de urgență precum cel discutat în acest moment, ar fi posibil să se transfere bani către populație incomparabil mai repede decât astăzi .
Dolarul săracilor
Planul de stimulare aprobat prevede într-adevăr trimiterea de numerar către un anumit număr de cetățeni, în conformitate cu criteriile de eligibilitate. Dacă este posibil, aceste plăți vor fi efectuate printr-un transfer în contul lor bancar. Problema este că, în State, 25% dintre gospodării nu au acces la un cont bancar. În aceste cazuri, un cec este trimis prin poștă, dar călătoria acestuia, s-a dovedit, poate dura până la patru luni. În plus, cei fără acces la un cont bancar fac parte tocmai dintre celor mai sărace categorii ale populației.
Un dolar digital ar presupune crearea de conturi Fed în sine, fără a fi nevoie să treacă printr-o bancă. Astfel, plățile ar putea fi făcute foarte rapid, prin creditarea automată a conturilor personale ale celor în nevoie.
Poate nu azi, dar sigur mâine
Jerome Powell, președintele Fed, spune că studiază fosrte serios posibilitatea creării unui dolar virtual. Wall Street Journal remarcă faptul că un astfel de sistem ar consolida puterile băncii centrale, permițându-i să acționeze direct cu cetățenii și nu doar încercând să influențeze piețele – o schimbare profundă de paradigmă.
Powell recunoaște însă că o monedă digitală ridică mari probleme de confidențialitate și de securitate cibernetică.
Ideea unei monede digitale nu câștigă teren doar în Statele Unite. Banca Franței a anunțat că vrea să experimentezețun euro virtual pentru decontarea tranzacțiilor pe piețele financiare. China ar lucra, de asemenea, la posibilitatea utilizării unui yuan digital.