Culturile agricole ecologice vor putea fi tratate cu îngrăşăminte bio sub formă de tablete efervescente ce înlocuiesc astfel flacoanele clasice, a anunţat producătorul român care a inventat acest produs, ce foloseşte tehnologia BioChain.
Conform sursei citate, în prima fază, produsul este destinat pieţelor din România, Spania şi Croaţia, iar pentru realizarea tabletei efervescente, producătorii români au colaborat cu cercetători din Marea Britanie, Croaţia, Ungaria şi Lituania.
Noul produs utilizează tehnologia BioChain, care permite prezenţa a 4 – 6 substanţe active într-o tabletă, se dizolvă complet în maximum 60 de secunde, fără depuneri sau reziduuri şi nu prezintă risc de fermentare şi degradare la căldură, cum se întâmplă în cazul majorităţii inputurilor ecologice.
Un alt avantaj major al tabletei efervescente constă în eficientizarea transportului în câmp şi reducerea semnificativă a spaţiului de depozitare, astfel că un flacon de 1,2 kilograme devine o tabletă efervescentă de 250 grame. În plus, termenul de valabilitate al produselor poate creşte de la 3 – 6 luni la 5 – 7 ani.
Tehnologia BioChain are caracter preventiv, foloseşte îngrăşăminte şi fito-sanitare 100% organice, formulate pe bază de materii prime vegetale, animale, bacterii şi microorganisme din natură, benefice plantelor şi solului, fiind în totalitate ecologică.
Potrivit producătorului, noua gamă de produse Norofert Organics este alcătuită din 14 produse noi: fertilizanţi, insecticide, fungicide, tratament sămânţă, produse speciale şi îngrăşăminte de sol granulate. "Toate aceste produse sunt interconectate şi reprezintă un adevărat kit prin aplicarea căruia se obţin rezultate spectaculoase. Acest lucru înseamnă că fiecare produs are un rol foarte bine stabilit şi îi oferă următorului produs din "lanţul bio' terenul propice pentru obţinerea celor mai bune rezultate", notează compania.