Deşi subiectul la modă pe piaţa auto în prezent este legat de automobilele electrice şi autonome, japonezii şi francezii se aliază pentru a revoluţiona oglinzile la maşinile de serie.
Francezii de la Valeo, unul dintre cei mai importanţi furnizori de componente auto, colaborează cu japonezii de la Ichikoh Industries pentru a schimba oglinzile mașinior de serie.
Cele două companii vor dezvolta, în comun, un sistem de camere de bord pentru automobile care va înlocui tradiţionalele oglinzi retrovizoare. Producţia de masă a acestora ar urma să înceapă în anul 2018.
Ministerul Transporturilor din Japonia a revizuit recent regulile de siguranță pentru a permite folosirea acestor oglinzi digitale încurajând industria auto pentru a continua dezvoltarea lor. Valeo, care a deţine o participaţie de 20% din Ichikoh din anul 2000, a lucrat anterior cu compania japoneză la sisteme de iluminat.
Valeo va contribui la acest parteneriat cu experienţa pe care o deţine în materie de senzori, iar Ichikoh pe partea de oglinzi. Francezii vor dezvolta sistemul de afişare al imaginii pe monitoare, iar japonezii vor crea carcasa oglinzii.
Astfel, din 2018, şoferii vor uita de unghiul mort sau de farurile orbitoare ale celor din spate. Camerele care vor înlocui oglinzile vor fi de rezoluție mare şi sensibile la lumină astfel încât vor adapta imaginile pentru ca șoferul să vadă perfect ce se află în spate indiferent de condițiile de luminozitate.