Revoluție în medicină. Ce poate face Inteligența Artificială

inteligență artificială

SURSA FOTO: Dreamstime

Cum ar putea revoluționa medicina inteligența artificială. Specialiștii susțin că, până în anul 2040, am putea avea pe piață medicamente concepute de IA, care ar putea trata boli incurabile.

În prezent, e nevoie de o perioadă de timp de aproximativ șase ani pentru a finaliza faza preclinică a dezvoltării medicamentelor, iar majoritatea studiilor clinice eșuează.

Google a dezvăluit un sistem IA care prezice structura și interacțiunile moleculelor vieții

Google a dezvăluit recent AlphaFold 3, un sistem de IA care prezice „structura și interacțiunile tuturor moleculelor vieții”.

Capacitatea AlphaFold 3 de a modela rapid o varietate de molecule și interacțiunile lor ar putea accelera dezvoltarea medicamentelor, potrivit BigThink.

În prezent, Google nu este asociat foarte mult cu medicina. Cu toate acestea, gigantul tehnologic a dezvăluit AlphaFold 3 – o inteligență artificială ne-ar putea duce spre un viitor în care vom avea medicamente eficiente pentru o serie de boli care azi netratabile.

În mai 2024, DeepMind – numit acum „Google DeepMind” – a dezvăluit AlphaFold 3, care este capabil să prezică structura proteinelor și a moleculelor non-proteice, cum ar fi ADN-ul și ARN-ul, și modul în care aceste molecule se vor lega unele de altele.

Ar putea să îmbunătățească rata de succes a medicamentelor care ajung în studiile clinice

Chiar dacă este prea devreme pentru a spune cum ar putea noul instrument să influențeze ceea ce urmează în sfera medicinei, capacitatea sa de a modela rapid o varietate de molecule și interacțiunile lor ar putea accelera faza preclinică a dezvoltării medicamentelor, care în prezent durează aproximativ 6 ani. Ba chiar s-ar putea să îmbunătățească rata de succes a medicamentelor care ajung în studiile clinice. În prezent, 90% dintre aceste studii eșuează.

„Fără AlphaFold, un chimist ar trebui să se bazeze mai mult pe cristalografia experimentală sau CryoEM pentru a obține o singură structură, proces care poate dura luni sau chiar ani, sau să folosească o structură existentă, cu o moleculă mică diferită ca șablon pentru proiectare, ceea ce nu surprinde modificările subtile, dar cruciale ale structurii cu diferite molecule”, a declarat Max Jaderberg, director AI la Isomorphic Labs, o companie desprinsă în 2021 din DeepMind.

”Acum, cu AlphaFold 3, înțelegem mai multe despre modul în care proteinele implicate într-o afecțiune interacționează cu alte elemente ale celulei pentru a proiecta molecule necesare unui medicament pentru a le modula funcția”, a continuat el.

Isomorphic își dezvoltă propriile medicamente

Isomorphic nu pierde timpul pentru a folosi AlphaFold 3. La începutul anului 2024, a anunțat că a încheiat contracte de mai multe milioane de dolari pentru a ajuta două companii farmaceutice majore. E vorba de Eli Lilly și Novartis. Astfel, se dorește să se descopere tratamente pentru mai multe boli.

De asemenea, își dezvoltă propriile medicamente. Deși nu a dezvăluit acele ținte, compania se concentrează pe oncologie și imunologie.

AlphaFold 3 ar putea, totuși, să nu aibă un impact foarte mare asupra descoperirii medicamentelor. Asta se întâmplă din cauza modului în care Google DeepMind restricționează utilizarea. Compania a lansat codul sursă pentru AlphaFold 2, permițând altora să folosească instrumentul pentru propria cercetare. Cu toate acestea, nu a dat niciun detaliu privind AlphaFold 3.

În schimb, a pus IA la dispoziția cercetătorilor prin AlphaFold Server, care interzice utilizarea comercială și limitează moleculele cu care utilizatorii pot experimenta și câte predicții pot face pe zi.

Din punct de vedere financiar, această decizie este cât se poate de justificată.

Până în 2040, sperăm să apară o serie de medicamente noi concepute cu ajutorul IA

AlphaFold 2 a fost lansat înainte de anunțul Isomorphic Labs. Scopul Google DeepMind este acela de a câștiga bani prin descoperirea medicamentelor. Cu toate acestea, a pune la dispoziția altora cea mai recentă versiune a tehnologiei pe care se bazează afacerea sa nu ar fi deloc cea mai bună idee.

„Până în 2040, sperăm să vedem o serie de medicamente noi concepute cu ajutorul inteligenței artificiale și care vor ajunge la pacienți”, a spus Jaderberg. „AlphaFold 3 este o piatră de temelie esențială către acest obiectiv”, a subliniat el.