România merge pe drumul cel bun, iar acest lucru a fost confirmat de smbasadorul SUA la Bucureşti, Adrian Zuckerman.
Acesta a precizat, după întâlnirea cu ministrul Justiţiei Stelian Ion, că România îşi continuă drumul pe o cale strălucită şi optimistă, concluzia sa fiind că ”a luat sfârşit vechea domnie a corupţiei, nepotismului şi criminalităţii organizate, care încerca să fure speranţa şi viitorul generaţiilor de români”, iar ”statul de drept a fost consolidat în România”.
”România îşi continuă drumul pe o cale strălucită şi optimistă. Miercuri, împreună cu adjunctul meu, David Muniz şi cu Scott Kerin de la Departamentul de Justiţie am avut plăcerea şi onoarea profesională de a ne întâlni cu noul ministru al justiţiei, domnul Stelian Ion şi cu o parte din membrii de la conducerea echipei sale.
A fost o întâlnire detaliată şi productivă, în care am discutat despre cooperarea extrem de solidă dintre măreţele noastre ţări, stadiul mai multor propuneri în curs de lucru şi despre noi iniţiative pe tema statului de drept”, a spus diplomatul într-o declaraţie făcută publică sâmbătă de Ambasada SUA.
Totodată, el s-a arătat încrezător în aptitudinile ministrului Ion, care va continua să construiască realizări incredibile în domeniul Justiției.
”Sunt încrezător că Ministrul Ion va continua şi va construi plecând de la eforturile şi realizările incredibile ale fostului ministru al justiţiei Predoiu cu privire la aprofundarea aplicării principiului statului de drept. Ministrul Ion, în calitate de parlamentar, şi-a condus colegii în lupta împotriva forţelor corupţiei şi a militat pentru consolidarea statului de drept. În calitate de ministru al justiţiei, aşa cum îl cunosc, va folosi toate resursele de care dispune pentru a continua această luptă”, a mai spus acesta.
Legătura dintre România și SUA
În cadrul aceleiași declarații susținute, Adrian Zuckerman a vorbit și despre legătura dintre România şi Statele Unite, care este una incredibil de puternică şi specială.
”În timpul întrevederii noastre, am reiterat această legătură şi angajamentul nostru de colaborare pentru a ne asigura că infracţiuni precum crima organizată, corupţia endemică, traficul de persoane şi infracţiunile legate de drepturile de proprietate intelectuală nu vor fi tolerate în România”, declară el.
Totodată, ambasadorul SUA la Bucureşt a mai subliniat faptul că standardele „toleranţă zero” la care au aderat în trecut Ministrul Predoiu şi Ministrul Vela continuă să fie aceleaşi standarde aplicate şi de Ministrul Bode şi Ministrul Ion. El a precizat că îi ”aplaudă” pentru acest lucru.
”Îi aplaud pentru acest lucru. A luat sfârşit vechea domnie a corupţiei, nepotismului şi criminalităţii organizate, care încerca să fure speranţa şi viitorul generaţiilor de români. Statul de drept a fost consolidat în România şi în continuare viitorul său este unul strălucit”, este concluzia sa.
În același timp, Zuckerman s-a declarat impresionat, în urma mai multor întrevederi cu membri ai guvernului din noua coaliţie, de cooperarea dintre ministere şi continuitatea perfectă a iniţiativelor anterioare.
”România şi Statele Unite sunt cele mai bune prietene; mi-a făcut plăcere să reiterez, în faţa Ministrului Ion, angajamentul nostru de a sta umăr la umăr cu poporul român, pe calea progresului”, conchide diplomatul american.
De menționat este faptul că Adrian Zuckerman îşi va încheie misiunea la Bucureşti, la un an de la premuarea mandatului, în decembrie 2019.