Reguli stricte după azilele groazei

Reguli stricte după azilele groazei! Marcel Ciolacu a anunțat vineri, 8 septembrie, că Guvernul va dezbate legea cu privire la asistență socială.

Șeful Executivului de la București a mai spus că au fost înăsprite criteriile de acreditare. De asemenea, au mai fost înăsprite și criteriile de licențiere a serviciilor sociale.

Mai mult, premierul Marcel Ciolacu a precizat că Executivul a început să reformeze sistemul de asistență socială. Potrivit prim-ministrului, acesta este doar primul pas.

Acesta a mai precizat că nu se mai poate ca funcționarea unui astfel de centru să fie permisă fără vizita în teren a specialiștilor.

„Prin noul cadru legislativ, cu certitudine, cazuri precum cele ale azilelor groazei din ultimele luni nu vor mai exista.

Noua lege vine cu schimbări majore au fost înăsprite criteriile de acreditare și licențiere a serviciilor sociale.

Nu mai permitem funcționarea unui centru social fără vizită în teren a specialiștilor în cel mult 15 zile de la transmiterea cererii de licențiere”, a spus  Marcel Ciolacu.

Licență de trei luni

El a menționat că licența provizorie a fost scurtată de la 12 luni la 3 luni, iar introducerea controalelor prin sondaj are ca scop asigurarea faptului că furnizorii respectă legea în mod constant, și nu doar atunci când sunt licențiați.

Nu în ultimul rând, prim-ministrul a mai spus că vor fi introduse și sancțiuni penale pentru încălcările noii legislații. Potrivit lui Marcel Ciolacu, amenzile pot ajunge și la 100.000 de lei.

Marcel Ciolacu a felicitat-o pe Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, pentru acest proiect. Prim-ministrul se așteaptă ca noua lege să vină cu schimbări majore.

marcel ciolacu
SURSA FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea

Probleme în azilele de bătrâni din România

Aceste decizii au fost luate în urma azilelor grozei. Amintim că, în urmă cu câteva luni, au fost descoperite nereguli grave în ceea ce privește câteva azile de bătrâni din Ilfov.

Descoperirile acestea au dus la demiterea Gabrielei Firea, care ocupa funcția de ministru al Familiei și la demiterea lui Marius Budăi, care ocupa funcția de ministru al Muncii.

La momentul respectiv, comisarul șef de poliție Georgian Drăgan a declarat că au fost găsiți oameni care au fost exploatați prin constrângere și violență.

Tot el a mai spus că aceștia erau lăsați flămânzi și că erau supuși la tratamente degradante și inumane.

Abuzurile respective au ieșit la iveală în urma unui investigații jurnalistice a Buletin de București și Centrul de Investigații Media.