REVOLUŢIONAR : Acest material va permite crearea primelor telefoane mobile flexibile

Este un material fin precum o aripă de fluture, dar dur ca diamantul şi un conductor electric mai bun decât cuprul. El va permite crearea primelor smartphone-uri flexibile.

Grafenul, căci despre el este vorba, este varianta bidimensională a grafitului. Este format dintr-un aranjament planar (bidimensional) de atomi de carbon dispuși într-o rețea hexagonală. Grafenul este cel mai bun conductor de electricitate și căldură cunoscut. A fost descoperit și izolat în anul 2004, prin exfolierea grafitului de către un grup de cercetători britanici de la universitatea din Manchester condus de profesorul olandez Andre Geim, care pentru aceasta a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică 2010, împreună cu colaboratorul său Konstantin Novoselov, ambii fiind de origine rusă.

Oamenii de ştiinţă se aşteaptă ca grafenul să fie protagonistul viitoarei revoluţii în tehnologie. El va permite confecţionarea de calculatoare şi telefoane mobile flexibile care vor putea fi rulate precum o revistă, dar va contribui şi la crearea unor noi camere de luat vederi nocturne sau dispozitive de diagnosticare medicală mai performante.

Comisia Europeană a anunțat, recent, câștigătorii unui concurs de mai multe miliarde de euro dedicat tehnologiilor viitoare și emergente (FET). Inițiativele câștigătoare – „grafenul" și „creierul uman" – vor beneficia fiecare de un miliard de euro, finanțându-se astfel zece ani de știință de vârf la nivel mondial, la intersecția dintre știință și tehnologie. Fiecare inițiativă implică cercetători din cel puțin 15 state membre UE și aproape 200 de institute de cercetare.

Proiectul „grafenul” este condus de profesorul Jari Kinaret de la Universitatea Chalmers din Suedia. Inițiativa emblematică implică peste 100 de grupuri de cercetare, cu 136 de cercetători principali, inclusiv patru laureați ai premiului Nobel.

<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/aKcQMfi3tzg?list=UUYBQQU7VCu8M6djxI4dvpIg" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>