Rezera valutară a BNR este 28,303 miliarde euro, scăzând cu peste 400 mil. euro în ultima lună, de la 28,737 miliarde euro cât era la 31 nov. 2009, potrivit datelor comunicate astăzi de către Banca Centrală.
Această scădere a fost determinată de diferenţa dintre intrările şi ieşirile de valută. Astfel, potrivit BNR, în cursul lunii decembrie s-au produs intrări de 2,761 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, încasări în contul Comisiei Europene şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale.
Pe de altă parte, s-au consemnat ieşiri de 3,195 miliarde euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone şi, în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 2,556 miliarde euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2009 erau de 30, 859 miliarde euro, faţă de 31,334 miliarde euro la 30 noiembrie 2009.
Plăţile scadente în luna ianuarie 2010 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 107 milioane euro.
SURSA: BNR