Turismul românesc a intrat în stand-by. Rezervările din iunie au scăzut cu până la 40% faţă de aceeaşi perioadă a lui 2009, în timp ce vacanţele contractate în România încep să se anuleze.

Când şi-au făcut planul, la început de an, agenţiile de turism mizau pe cel puţin 1,2 milioane de români care vor alege să meargă în străinătate şi pe acelaşi număr pentru litoralul românesc. Lucrurile au mers conform graficului, iar încasările din early booking (înscrieri timpurii) au fost mai mult decât satisfăcătoare: aproape 70.000 de turişti pe intern şi extern. Potrivit unor calcule Capital, agenţiile de turism au vândut pachete în valoare de 14 milioane de euro, cifră calculată la o valoare medie a pachetului de 200 de euro.

Acest program însă s-a încheiat în mai. De atunci, turoperatorii nu mai dorm liniştiţi. „Luna iunie a fost slabă. Noroc cu early booking-urile care au echilibrat situaţia până în prezent“, afirmă ­Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT). „Măsurile de austeritate anunţate de Guvern au speriat turiştii. Vin, se interesează de vacanţe, dar se decid greu. Credem că o parte se va hotărî şi va lua vacanţe pe ultima sută de metri“, adaugă acesta. În mod normal, rezervările efectuate începând cu iunie pentru toată vara reprezintă câteva zeci de procente din totalul rezervărilor, iar anul acesta, comparativ cu 2009, pachetele contractate au fost cu până la 40% mai puţine.

Portretul turistului de criză

218-53799-14_suitcase_shutterstock_26.jpg„S-a modificat şi standardul. Mulţi dintre cei care cereau în trecut cinci stele s-au orientat către trei-patru stele. De asemenea, turiştii de azi se limitează la Bulgaria, Grecia şi Turcia“, spune Ana Maria Moanţă, director de vânzări al agenţiei Marshal. Destinaţii precum Egipt, Tunisia şi Malta şi-au pierdut atractivitatea din cauza crizei. „Acum doi ani, pe aceste destinaţii, charterele erau pline. Anul acesta, numărul de turişti către aceste destinaţii a scăzut cu 80%“, spune Cipri­an Enea, consultant ­besttourism.ro. Tot o schimbare cauza­tă de austeritate o ­reprezintă şi orientarea către vacanţe organizate la capete de sezon. Paradoxal, o mare parte din cei care cumpără acum vacanţe la Marea Mediterană optează pentru ofertele din perioada august (sfâşitul lunii) – octombrie, datorită tarifului avantajos de extrasezon.

Renunţarea la vacanţă. Merită?

Probabilitatea ca turiştii care au cumpărat vacanţe ieftine la începutul anului să renunţe la concediu este foarte mică. „Foarte puţini au renunţat la vacanţe pe fondul situaţiei economice actuale. Unii aleseseră iniţial Grecia insulară, unde preţurile sunt între 300 şi 500 de euro, şi ulterior au optat pentru cea continentală, la preţuri cuprinse între 180 şi 250 de euro“, spune Cristina Molfea, manager departament extern al agenţiei Christian Tour. Mai mult, agenţiile de turism s-au asigurat prin contracte foarte ferme, bine puse la punct, astfel încât turistului care renunţă „din motive subiective“ la vacanţă i se vor percepe penalizări între 20% şi 100% din suma totală plătită. „Ca un turist să poată primi banii înapoi trebuie să aibă un deces în familie sau să-şi piardă locul de muncă şi să facă dovada acestor lucruri“, spune Moanţă. Chiar şi în aceste cazuri, turistul trebuie să-şi fi făcut în prealabil o asigurare storno. Prin urmare, numărul renunţărilor este sub 1% din contractele deja încheiate.

Şi dacă în cazul vacanţelor în străinătate renunţările reprezintă o problemă, în ce priveşte vacanţele interne situaţia este diferită. „Este un an atipic, cu siguranţă mai prost decât 2009. S-a contractat consumul, oamenii se gândesc mult înainte să plece“, spu­ne Mihai Râjniţă, secretar general al Federaţiei Industriei Hoteliere. „Pe litoral e jale, iar la munte, e pustiu. Hotelierii care au scăpat anul trecut de faliment, anul acesta capitulează“, conchide acesta.

Turism în cifre

218-53800-14_colac_shutterstock_26.jpg10,7 mil. euro (45 mil. lei) este suma încasată de agenţiile de turism, reprezentând contravaloarea vacanţelor în România, cumpărate la începutul acestui an prin programul early booking. În 2009, prin intermediul acestui program, s-au achiziţionat pachete în valoare de peste şapte milioane de euro.

Cu ce încearcă agenţiile să  te trimită în concediu

– Oferte „last –minute“, din ce în ce mai numeroase

– Plata în rate lunare a vacanţei. Numărul de rate cu atât mai mare cu cât perioada până la plecare este mai lungă

– Bonusuri cuantificate în excursii opţionale

– Promoţii avantajoase de tipul 2 în 1, gratuitate copiilor etc.

CELE MAI SCUMPE VACANŢE

2009
În prima jumătate a anului trecut, agenţiile de turism reuşiseră să vândă vacanţe scumpe, de zeci de mii de euro de persoană. În luna iunie, fusese deja vândută o excursie de 50.000 de euro, în Dubai.

2010
Anul acesta, preţul vacanţelor de top vândute nu a mai sărit de 10.000 de euro. Printre cele mai scumpe s-a numărat un sejur pentru două persoane în Tenerife, în valoare de 7.000 de euro.

40% este gradul mediu de ocupare a hotelurilor şi pensiunilor de pe litoral, Delta Dunării sau Valea Prahovei în timpul săptămânii.