Românii care apelează la intervenţii medicale de orice tip, în cadrul a 33 de clinici din Turcia, beneficiază de o reducere de 50% a transportului prin Turkish Airlines, în cadrul unui program special, susţinut de guvernul turc. Returnarea cheltuielilor de transport poate fi realizată prin intermediul agenţiei de turism Happy Tour.
Compania de turism Happy Tour este una dintre cele 10 din întreaga lume acreditate de operatorul turc de transport aerian pentru vânzarea de bilete de avion românilor interesaţi de tratamente medicale în Turcia, începând cu luna martie şi până la finalul anului. Fiecare pacient va beneficia de o subvenţie de 50% din preţul biletelor de avion Turkish Airlines, suportată de guvernul turc, în cadrul pachetului care cuprinde transport şi tratament medical.
Programul vizează orice tip de tratament medical şi intervenţie chirurgicală, de la tratamente de detoxifiere, operaţii estetice la intervenţii chirurgicale complexe sau recuperare medicală. 33 de clinici precum Acibadem International Hospital, Medical Park Antalya Hastanesi, Amerikan Hastanesi, Kent Hospital, Izmir Universitesi Medikalpark Hastanesi sunt disponibile pentru tratamentele medicale cerute de clienţii Happy Tour.
“Programul special iniţiat de guvernul turc, în care ne implicăm pentru a oferi şi mai multe servicii pe segmentul business travel, se adresează şi managerilor cărora companiile le oferă gratuit abonamente de sănătătate în străinătate, dar şi românilor atraşi de renumele clinicilor turceşti. Reducerea de 50% a preţului biletelor de avion face practic mai accesibil accesul la tratamente medicale în Turcia”, declară Alexandra Mateuţă, director de marketing Happy Tour.
Estimările Happy Tour arată că anul acesta numărul românilor care se vor trata în clinici din Turcia va creşte cu 40%. Peste 2.000 de români se tratează, anual, în Turcia, preţul tratamentelor variind de la câteva sute de euro pentru internare, cu analize şi diagnostic, la zeci de mii de euro, în cazul unei intervenţii chirurgicale complexe cu tratament medical post operator.