Diferendul dintre Romånia şi Ucraina pentru platoul continental al Mării Negre va fi soluţionat cel tårziu în februarie 2009. În joc se află zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale echivalånd cu un sfert din PIB-ul Romåniei.
Luna aceasta, una dintre disputele romåno-ucrainiene, anume aceea privind platoul continental şi zona economică exclusivă din Marea Neagră, va ajunge foarte aproape de final, prin audierea părţilor în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga (CIJ). Acestea îşi vor confrunta argumentele între 2 şi 19 septembrie, urmånd ca CIJ să decidă ulterior cum se împart cei 12.000 kmp aflaţi în litigiu. Romånia va fi reprezentată la audieri de o echipă din care fac parte doi coagenţi şi cinci jurişti, condusă de lectorul Bogdan Aurescu, fost subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Ce ne månă în luptă, totuşi? Încă din anii ‘70, prospecţiunile efectuate în zonă au demonstrat existenţa unor rezerve însemnate de hidrocarburi, fapt recunoscut şi de MAE, într-un document oficial în care se arată că „în zona disputată există zăcăminte de hidrocarburi de anvergură medie“. Practic, potrivit estimărilor, sub cei 12.000 kmp de apă aşteaptă să fie exploatate zece milioane de tone de ţiţei şi o sută de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Astfel, dacă CIJ va acorda Romåniei platoul sau cea mai mare parte a lui, rezervele noastre de ţiţei ar creşte la aproximativ 84 de milioane de tone, iar cele de gaze naturale, la 285 de miliarde de metri cubi. În bani, zăcămintele din regiunea disputată înseamnă circa 37 de miliarde de dolari, din care şapte miliarde de dolari este valoarea ţiţeiului, iar restul, a gazelor. Costurile minime pe care le-ar implica exploatarea zăcămintelor sunt apreciate la 1,5 miliarde de dolari.
„Este adevărat că în zonă există resurse naturale, dar acesta este doar unul dintre motivele diferendului. Pånă la urmă, oricum platoul continental trebuia împărţit. Nimeni nu-l poate exploata, în prezent, tocmai din cauza diferendului“, susţine europarlamentarul Adrian Severin, ministru de externe în anul 1997, cånd a fost semnat Tratatul de bază dintre Romånia şi Ucraina.
Insula Şerpilor s-a plimbat în ultimii 150 de ani din måinile Romåniei în cele ale Imperiului Otoman şi Rusiei (sau Uniunii Sovietice) pentru a ajunge în final, ca moştenire, în posesia Ucrainei, care o invocă drept argument pentru aproprierea drepturilor de exploatare a platformei continentale.
Insula Şerpilor, o ståncă folosită ca pretext
În acest scop, Kievul pretinde că insula este locuibilă, deşi nu deţine surse de apă potabilă (o condiţie pentru pentru a i se recunoaşte statutul). Dacă este considerată locuibilă, Insula Şerpilor devine reperul esenţial pentru alocarea drepturilor asupra platformei continentale în favoarea Ucrainei. Dacă nu, Romånia va fi, probabil, beneficiara deciziei CIJ privind hidrocarburile din zona disputată. „Tratatul din 1997 a recunoscut faptul că insula este a Ucrainei, dar ceea ce ţinteam noi atunci, şi am şi reuşit, a fost să-i determinăm să accepte arbitrajul de la Haga“, explică Severin.
O convenţie a ONU privind dreptul mării şi datånd din 1982 defineşte marea teritorială ca fiind zona de apă cu o întindere maximă de 12 mile marine (circa 22 km) de la linia de coastă a statului riveran, iar zona economică exclusivă este suprafaţa şi coloana de apă corespunzătoare. În platoul continental şi în zona economică exclusivă, statul titular are drepturi exclusive de explorare şi exploatare a resurselor. Raportat la resursele curente ale ţării noastre, cele din Marea Neagră sunt suficient de mari pentru a determina o mutaţie substanţială în statutul Romåniei de importator net de hidrocarburi. Practic, cele 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale ar acoperi consumul naţional pentru aproape zece ani, în condiţiile în care acesta ar rămåne la nivelul cantităţii totale distribuite în 2007, de 11,9 miliarde de metri cubi.
Deznodămåntul disputei avånd drept miză 37 de miliarde de dolari va fi consemnat la începutul anului viitor, cånd CIJ va face cunoscută decizia sa privind titularul de drept al platoului continental din zonă şi, implicit, beneficiarul banilor ascunşi în hidrocarburile de pe fundul Mării Negre. Hotărårea tribunalului de la Haga este obligatorie, definitivă şi executorie, nu există alte căi de atac, iar părţile vor putea să demareze imediat exploatarea zonei maritime repartizate.
«Tratatul din 1997 a recunoscut faptul că insula este a Ucrainei, dar ceea ce ţinteam noi atunci, şi am şi reuşit, a fost să-i determinăm să accepte arbitrajul de la Haga.»
Adrian Severin, europarlamentar romån
7 miliarde de euro valorează zăcămåntul de ţiţei aflat în platforma continentală disputată de Romånia şi Ucraina. Cåştigătorul va fi desemnat cel tårziu în februarie 2009
100 miliarde de metri cubi este cantitatea de gaze naturale ce poate fi extrasă din platoul continental. Tot acolo se află şi aproximativ zece milioane de tone de ţiţei
