Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a Elveţiei (SNB) au urcat în mai, datele sugerând că instituţia a intervenit pe pieţele valutare pentru a deprecia francul elveţian, potrivit MarketWatch.
Luna trecută, rezervele valutare au crescut până la 602,1 miliarde de franci elveţieni (620,34 miliarde de dolari), de la 587,9 miliarde de franci elveţieni în aprilie, arată datele publicate marţi de SNB. Un purtător de cuvânt al SNB nu a dorit să comenteze dacă instituţia a intervenit pe pieţele valutare, potrivit aceleiași surse, citată de Agerpres.
În primul trimestru din 2016, Banca Naţională a Elveţiei a înregistrat un profit net de 5,7 miliarde franci (5,9 miliarde de dolari), faţă de pierderi record de 30 de miliarde de franci în primele trei luni din 2015, după ce renunţarea la cursul minim de schimb, de 1,20 franci pentru un euro, a dus la aprecierea francului elveţian în raport cu moneda euro.