În cursul lunii au avut loc intrări de 790 milioane de euro reprezentând alimentarea contului Comisiei Europene (621 milioane de euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi altele. De asemenea, au avut loc ieşiri de 481 milioane de euro reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,93 miliarde de euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 august 2016 au fost de 36,898 miliarde de euro, faţă de 36,663 miliarde de euro la 31 iulie 2016.
Plăţile scadente în luna septembrie 2016 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 207 milioane de euro.
SURSA: Agerpres