Mai exact, până la data de 31 iulie a acestui an, rezervele valutare ale BNR au urcat cu 3,56%, la 36,249 miliarde de euro, la 31 iulie 2020, de la 35,002 miliarde de euro la 30 iunie 2020.
Totodată, în cursul lunii iulie au avut loc intrări de 4,722 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv suma rezultată din emisiunile de obligaţiuni denominate în dolari americani ale Ministerului Finanţelor Publice de 2,785 miliarde de echivalent euro) şi altele.
De asemenea, au avut loc ieşiri de 3,475 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene şi altele.
În ceea ce privește nivelul rezervei de aur, aceasta s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5,559 miliarde de euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2020 au fost de 41,808 miliarde de euro, faţă de 40,269 miliarde de euro la 30 iunie 2020.
Plăţile scadente în luna august 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 305 milioane euro.