Banca centrală a Chinei (PBOC) a anunţat vineri că rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, au ajuns la finele anului 2011 la 3.181 de miliarde de dolari, în scădere faţă de 3.200 de miliarde de dolari la data de 30 septembrie 2011, dar în creştere faţă de nivelul de 2.850 de miliarde de dolari la finele lui 2010. Scăderea de 20,55 miliarde de dolari, înregistrată în trimestrul patru comparativ cu trimestrul trei, vine după o creştere de 4,2 miliarde de dolari în trimestrul al treilea faţă de trimestrul al doilea.
‘Este pentru prima dată după 1998 când rezervele valutare ale Chinei scad de la un trimestru la altul. Acesta este un lucru foarte important’, a declarat Zhiwei Zhang, economist la Nomura. Precedenta scădere a rezervelor valutare ale Chinei a avut loc în timpul crizei financiare asiatice din 1998, când economiile din regiunea Asiei au fost afectate de fuga capitalurilor.
Din cauza lipsei de transparenţă a datelor oficiale este greu de găsit o explicaţie pentru acest declin. Economiştii au păreri împărţite cu privire la cauze şi efecte, iar economistul Bank of America Merrill Lynch, Lu Ting, susţine că amploarea ieşirilor de capital ar pueta fi exagerată.
Potrivit datelor furnizate de Banca centrală a Chinei (PBOC) , rezervele valutare au scăzut cu 52,89 miliarde de dolari şi cu 39,76 miliarde de dolari în decembrie, după ce în luna octombrie au crescut cu 72,10 miliarde de dolari.
‘Scăderea trimestrială a rezervelor ar trebui să fie una temporară’, a declarat analistul HSBC, Ma Xiaoping, adăugând că yuanul s-a stabilizat şi că este posibil să crească din nou în raport cu dolarul, chiar dacă într-un ritm mai lent.
Analiştii sunt de părere că alţi factori au contribuit la declinul rezervelor, inclusiv scăderea excedentului comercial al Chinei precum şi deprecierea monedei euro. Deşi Banca centrală a Chinei nu a oferit informaţii cu privire la ponderea diferitelor valute în rezervele sale, economiştii cred că este probabil ca rezervele în euro să aibă a doua mare pondere după cele în dolari.
SURSA: Agerpres