Noua „rețea” a armatei SUA introduce deja noi dinamici de luptă datorită capacității de a conecta vehicule blindate, drone, elicoptere și soldați pe un singur sistem de partajare a datelor, arată un articol din NationalInterest.
Este, desigur, un scenariu care multiplică opțiunile de atac, scurtează senzorul la timpul de tragere și integrează senzori de direcționare.
Există însă noi riscuri substanțiale, în condițiile în care sistemele de arme sunt întrețesute de rețelele de calculatoare. O mai mare interoperabilitate, autonomie și capacitate de partajare a informațiilor introduc din ce în ce mai mult nevoia de a „întări” aceste rețele.
„Trebuie să ne apărăm rețeaua și operațiunile din domeniul cibernetic. CyberDefence este o parte critică a fiecărui program”, a declarat generalul Joseph Martin, adjunctul șefului Statului Major al armatei.
Creșterea rețelelor poate însemna că un potențial intrus poate face mai multe daune printr-un singur punct de intrare, făcând vulnerabile datele mai sensibile în fața unui atac.
De aceea, Armata încearcă să ia măsuri noi pentru a preveni „blocarea” radio, „pirateria” rețelei cibernetice, întreruperea semnalului GPS și alte tipuri de interferențe inamice.
Aceste eforturi includ, în principal, migrarea în cloud. Permițând un acces îmbunătățit la date în timp real pe „noduri” altfel dispersate, conectivitatea în cloud permite armatei schimbarea tacticii de luptă.
Operațiunile în cloud pot și să implementeze rapid noi măsuri de securitate, cum ar fi patch-uri sau tehnologii într-o sferă largă de locații. Și astfel se îmbunătățește rapid securitatea în rețea.
Construirea rezilienței cibernetice în platforme e o altă parte importantă, deoarece dezvoltatorii de arme pot analiza potențialele vulnerabilități la începutul procesului de dezvoltare.
Prototipurile ar putea fi testate împotriva amenințărilor cibernetice avansate pentru a identifica și a aborda potențialele puncte slabe.
Acest lucru este adesea denumit „coacere în” protecții cibernetice. Există o componentă de informații aici, deoarece dezvoltatorii de arme încearcă să reproducă, să anticipeze și să prezică posibilele atacuri inamice. O mare parte din aceasta se bazează pe ingineria sistemelor de arme, cu arhitectura tehnică necesară pentru a asigura actualizarea software-ului.
Actualizarea integrării software-ului poate uneori să permită unui sistem de arme să fie mai puțin penetrabil în fața atacului inamic.