Craiova a luat bătaie de la UTA Arad
UTA Arad a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 3-2 (2-1), duminică, în deplasare, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.
Gazdele au deschis scorul prin Aurelian Chiţu (29), dar UTA a egalat destul de repede prin slovacul Andrej Fabry (37 – penalty), după un fault comis de portarul Ionuţ Gurău asupra lui Marcelo Freitas.
Arădenii au preluat conducerea graţie golului reuşit de Reagy Ofosu (41), cu un şut din voleu la centrarea lui Claudiu Micovschi. Ofosu, fost jucător la FC Botoşani şi Universitatea Craiova, a marcat primul său gol pentru UTA.
Belgianul Benjamin van Durmen (60) a restabilit egalitatea, însă Claudiu Micovschi a adus victoria oaspeţilor (64).
UTA venea după şapte etape fără victorie, două eşecuri şi cinci egaluri.
FC U Craiova nu a mai câştigat de cinci etape (două egaluri, trei eşecuri), astfel că antrenorul italian Giovanni Costantino mai are de aşteptat până la prima victorie.
FC U 1948 Craiova – AFC UTA Arad 2-3 (1-2), Stadion ”Ion Oblemenco” – Craiova
Au marcat: Aurelian Chiţu (29), Benjamin van Durmen (60), respectiv Andrej Fabry (37 – penalty), Reagy Ofosu (41), Claudiu Micovschi (64).
Arbitru: Marian Barbu (Făgăraş); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Adrian Vornicu (Iaşi); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Arbitru video: Ionuţ Coza (Cernica); arbitru asistent video: Ferencz Tunyogi (Zalău)
Observatori: Marian Salomir (Cluj-Napoca) – CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) – LPF
Cum a ajuns Adrian Mititelu patron la FCU
Adrian Mititelu JR. a povestit despre momentul când tatăl lui a ajuns patron la echipa craioveană.
”În 2005 a cumpărat clubul de fotbal. Îmi aduc aminte. Era o zi de iunie, nu pot să uit. Era pe finalul anului şcolar. Am venit acasă, m-am spălat pe faţă şi când m-am şters cu prosopul mi-a spus mama că a cumpărat tata echipa. Am fost foarte bucuros. Să fii patron la Universitatea Craiova era mai important decât să ajungi primar.
Şi acum e la fel, dar era mai frumos atunci. Sunt nostalgic. Şi nu doar eu. Tunelul de pe vechiul Oblemenco era foarte lung, cam de vreo 200-300 de metri, iar fotbaliştii erau impulsionaţi de vuietul tribunelor. Au fost vremuri frumoase la timpul lor”, a spus Adrian Mititelu JR., la ProSport.