Noile date publicate astăzi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) oferă dovezi clare că autovehiculele diesel de ultima generație au emisii mult mai scăzute pe șosea decât cele insinuate de unele autorități și grupuri de interese. Valorile au fost măsurate în condiții de conducere reală de către diferite autorități naționale de omologare. Prin urmare, datele nu aparțin unor producători astfel încât eventualele suspiciuni privind modul de testare sunt nefondate.
Aproximativ 270 de tipuri noi de autovehicule diesel, omologate conform celui mai recent standard Euro 6d-TEMP, au fost introduse pe piața europeană în ultimul an. Noile date arată că toate aceste autovehicule cu motor diesel au emisii cu mult sub pragul de oxizi de azot (NOx) stipulat pentru testele conform condițiilor reale de conducere (RDE), care se aplică tuturor tipurilor de autovehicule noi începând din septembrie 2017. Mai mult, cele mai multe dintre aceste vehicule sunt sub pragul mai strict al NOx, care va fi obligatoriu începând cu ianuarie 2020.
RDE măsoară poluanții cheie, cum ar fi NOx și particulele, emis de mașini în timp ce sunt conduse pe drumurile publice într-o gamă largă de condiții. Prin urmare, RDE garantează că nivelurile de emisii poluante măsurate în timpul testului de laborator (WLTP) sunt confirmate pe șosea și că pragurile legale nu sunt depășite în timpul conducerii de zi cu zi.
Erik Jonnaert, secretarul general al ACEA, consideră că „aceste noi date demonstrează că automobilele moderne, susținute de politicile de reînnoire a flotei și combinate cu propulsia alternativă, vor juca un rol important în a ajuta orașele să respecte obiectivele privind calitatea aerului. În paralel, vehiculele diesel vor continua să rămână importante pentru reducerea emisiilor de CO2 pe termen scurt și mediu, chiar dacă toți producătorii își extind oferta de autovehicule încărcate electric. Producătorii auto au făcut investiții importante pentru a furniza rapid aceste motoare cu emisii de NOx mult sub valorile impuse. Este important să oprim demonizarea tehnologiei diesel în ansamblu. În schimb, trebuie să facem diferența între vechea flotă diesel și cea mai recentă generație de vehicule”.
Constatările ACEA sunt susținute și de terți. ADAC a efectuat recent o testare independentă pe șosele a vehiculelor diesel compatibile cu normele RDE și a constatat că dieselurile moderne emit cu 85% mai puțin NOx decât automobilele Euro 5, concluzionând că cele mai recente dieseluri sunt „foarte curate”.