Kelemen Hunor a scris în postarea sa de pe pagina de socializare că UDMR a reușit să obțină un rezultat bun la alegeri, obținând mai multe primării decât la alegerile din 2016, dar și un număr mai mare de consilieri locali în unele localități.
„Avem în urma noastră alegeri locale cu succes. Avem 199 de primari, ceea ce este un rezultat bun. Față de 2016 am câștigat în plus, atunci am avut 195 de primari.
Sunt câteva localități, respectiv județe unde am reușit să mărim numărul consilierilor. Aș dori să evoc doar câteva exemple: Sfântu Gheorghe, Satu Mare – orașul și județul, Miercurea Ciuc, Târgu Secuiesc, județul Covasna. Am reușit să câștigăm funcția de primar în câteva localități, unde nu suntem majoritari, de pildă în Reghin, Baciu, iar în județul Bacău în comuna Ghimeș-Făget avem primar pentru prima dată.
În 4 județe, Covasna, Harghita, Mureș și Satu Mare am reușit să păstrăm funcția de președinte de consiliu județean.
La Târgu Mureș Soós Zoltán a avut o victorie convingătoare, peste 50%.
Strategia noastră a fost una bună, când am decis, să pornească în campanie ca independent, susținându-l 100%.
Doresc mult succes aleșilor noștri!”, a transmis Kelemen Hunor în postarea sa de pe Facebook.
UDMR a câștigat 48 din cele 67 de primării din Harghita
Candidaţii Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) au câştigat la alegerile locale din acest an 48 din cele 67 de primării din Harghita, arată datele făcute publice pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.
Potrivit sursei citate, din cele 48 de primării câştigate, în 27 reprezentanţii UDMR nu au avut contracandidaţi.
Datele statistice mai arată că cinci candidaţi independenţi au câştigat alegerile locale de duminică – la Băile Tuşnad, Bălan, Lăzarea, Ciucsângeorgiu şi Feliceni.
De asemenea, şi candidaţii Alianţei Maghiare din Transilvania au câştigat cinci primării, la Căpâlniţa, Ciceu, Cristuru Secuiesc, Vlăhiţa şi Suseni.
Cseke Attila: UDMR, a doua forță politică din Bihor
Senatorul Cseke Attila, liderul UDMR Bihor, a declarat luni că formaţiunea sa a devenit a doua forţă politică în judeţ, în condiţiile în care din totalul celor 35 de mandate în Consiliul Judeţean, 22 sunt ale PNL, iar câte 6 au fost obţinute de UDMR şi PSD.
„Avem 21 de primari aleşi în judeţ din partea UDMR. Am avut 23. Am pierdut trei localităţi în care nu am reuşit să câştigăm mandatul la o diferenţă foarte mică de voturi: în municipiul Marghita, la 170 de voturi, la Chişlaz, la 26 de voturi şi în Cetariu, la 40 de voturi. Din cele trei, în două comunitatea maghiară este în minoritate. Am câştigat, în schimb, la Sâniob, cu peste o sută de voturi în faţa candidatului PNL. La Oradea, am reuşit să ne menţinem pe acelaşi număr de consilieri ca şi în mandatul actual, patru consilieri, iar la Consiliul Judeţean vom avea tot şase consilieri”, a declarat luni, în conferinţă de presă, preşedintele UDMR Bihor.
Senatorul a candidat din partea UDMR pentru funcţia de primar al Municipiului Oradea, funcţie câştigată de liberalul Florin Birta, cu 70,13% din voturi. Cseke a ieşit pe locul doi în preferinţele electorilor, cu 7.795 voturi, 11,4%, însă a reuşit să strângă mai multe voturi decât lista de consilieri.