Grupul Allianz a publicat astăzi rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2022. Compania a oferit câteva cifre cheie referitoare la activitatea grupului.
Grupul Allianz a dat publicității rezultatele financiare aferente primului trimestru din 2022. Astfel, venituri totale se ridică la 44 miliarde de euro. Cifra este în creștere cu 6,2% față de primul trimestru a lui 2021.
Profitul operațional este de 3,2 miliarde de euro. La acest capitol se înregistrează o scădere ușoară, ca urmare a impactului crescut al daunelor generate de catastrofe naturale.
În ceea ce privește rata de solvabilitate robustă aceasta este de 199%. Grupul Allianz a declarat și un profit net atribuit acționarilor de 600 milioane de euro. Suma este în scădere cu 78,1% față de primul trimestru al 2021, ca urmare a creșterii provizioanelor.
Mesajul transmis de CEO al Grupului Allianz
Ținta de profit operațional pentru 2022 a fost confirmată la 13,4 miliarde de euro, plus/minus 1 miliard de euro.
Oliver Bäte, CEO al Grupului Allianz, a apreciat că au fost luat decizii clare ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, iar toate acestea au fost posibile datorită echipei.
„Rezultatele acestui trimestru demonstrează că modelul nostru de business este suficient de puternic pentru a rezista la presiuni geopolitice și economice semnificative. Allianz a luat decizii clare ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina, iar toate acestea au fost posibile datorită echipei”, a comentat Oliver Bäte, CEO al Grupului Allianz.
Datele financiare din 2020 ale Grupului Alliantz
Potrivit cifrelor, grupul a încheiat anul 2021 cu venituri totale de 148,5 mld. euro, cu 5,7% mai mult faţă de anul 2020.
În urmă cu un an, Grupul ALLIANZ a anunțat ca a înregistrat, în primul trimestru din 2020, venituri totale in valoare de 42,6 miliarde de euro, în creștere cu 5,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
În același timp, profitul operațional a însumat în 2020 2,3 miliarde de euro, în scădere cu 22% față de T1 2019, se arăta în raportul publicat de grup.
„În primul trimestru al anului 2020 ALLIANZ și-a demonstrat puterea în circumstanțe fără precedent. Sunt foarte mândru de pregătirea operațională a ALLIANZ, de dedicarea angajaților noștri si de echipa de IT care asigură cele mai bune servicii pentru clienții noștri într-un context plin de dificultăți. Această situație este un test pentru noi toți, dar sunt convins că împreună vom depăși toate provocările”, a declarat atunci Oliver Bate.
În raportul ALLIANZ se precizează că estimarea de profit operațional pentru finalul lui 2020, de 12 miliarde de euro, plus sau minus 500 milioane de euro, a fost retrasă ca urmare a incertitudinilor generate de COVID-19. O nouă estimare urma să fie anunțată după evaluarea impactului COVID-19.