S-au afișat rezultatele pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2024

UPDATE: Au fost afișate rezultatele pentru sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024. 8.206 candidați din 28.016 care s-au prezentat, au reușit să obțină medii de 6 sau mai mari, îndeplinind astfel cerințele necesare pentru promovare. Rata de promovare a Bacalaureatului de toamnă 2024 a fost de 24,4%.

Rezultatele pentru sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2024 vor fi disponibile astăzi, 26 august, atât pe platforma bacalaureat.edu.ro, cât și la avizierul școlilor.

Elevii vor trebui să acceseze platforma și să introducă codul primit de la școală pentru a vizualiza notele obținute. De asemenea, astăzi este termenul limită pentru depunerea contestațiilor, iar rezultatele finale vor fi anunțate pe 30 august.

În sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024, s-au înscris peste 33.600 de candidați. Dintre aceștia, mai mult de 22.000 sunt din promoția 2024, iar peste 11.500 din promoțiile anterioare.

Acesta este cel mai mic număr de candidați din ultimii 20 de ani. Comparativ, anul trecut erau 33.974 de candidați, în 2022 erau 34.823, iar în 2004 erau 33.724.

Unii candidați au susținut toate probele, în timp ce alții au fost înscriși doar pentru examenele pe care nu le-au promovat în sesiunile anterioare.

Elevii care au susținut Bacalaureatul 2024 în sesiunea de toamnă vor putea vedea rezultatele astăzi, 26 august, până la ora 12:00. Notele vor fi afișate la avizierele liceelor și pe site-ul Ministerului Educației.

În cursul dimineții, absolvenții vor afla cum s-au descurcat la probele de limba și literatura română, matematică, istorie și la proba la alegere, în funcție de profil.

elevi, simulare, BAC
SURSA FOTO: Dreamstime

Rezultatele la Bacalaureatul 2024, sesiunea de toamnă, vor fi anonimizate

Pentru a proteja datele personale, rezultatele la Bacalaureatul 2024, sesiunea de toamnă, vor fi anonimizate. Fiecare elev va avea un cod unic, format din litere și cifre, atribuit la prima probă scrisă.

Codul include un indicativ al județului. Candidații vor folosi acest cod pentru a verifica notele afișate atât la avizierele liceelor, cât și pe site-ul edu.ro.

Ministerul Educației reamintește că pentru a fi declarat promovat la Bacalaureat, absolventul trebuie să îndeplinească toate condițiile.

Este necesar să susțină toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. De asemenea, trebuie să obțină nota minimă de 5 la toate probele scrise. Media la probele scrise trebuie să fie de cel puțin 6.

Candidații care nu promovează în sesiunea de toamnă 2024 pot să se reînscrie pentru Bacalaureatul 2025.

După evaluarea contestațiilor din sesiunea de vară a Bacalaureatului 2024, rata de promovabilitate a fost de 78,2%. Ministerul Educației a raportat un progres de 3% comparativ cu ratele din ultimii doi ani (75% în 2023 și 75,2% în 2022).

După soluționarea celor 51.373 de contestații, 101.725 de candidați au promovat, cu 2.354 mai mulți decât rezultatele inițiale (99.371). În total, 28.213 candidați au fost respinși.

Cele mai multe medii (18.852) au fost între 9 și 9,49, iar 59 de candidați au obținut media maximă de 10.