Rezultatele de la Bacalaureat 2022 au fost publicate de Ministerul Educației. Elevii intră în platformă și pot introduce codul primit de la școală pentru căutarea rezultatului obținut la examenele din sesiunea iunie-iulie 2022 a Bacalaureatului. Rezultatele sunt cele inițiale, adică înainte de contestații.

Vezi aici cât ai luat

Cei care doresc să depună contestaţii o pot face luni, în intervalul orar 12,00 – 18,00.

Afişarea rezultatelor finale se va face în data de 1 iulie.

Ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, a anunţat luni că rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 73,3%, cea mai bună din ultimii zece ani.

Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului de Bacalaureat, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele (integral sau parţial, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare).

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise.

Absolvenţii de liceu care au susţinut probele examenului de Bacalaureat în acest an stau cu sufletul la gură.  Ei află astăzi, 27 iunie primele rezultate la BAC, cele înainte de soluţionarea contestaţiilor.

Astăzi, luni 27 iunie, toți elevii vor afla ce noră au luat la BAC și dacă au promovat cu brio examenul. Rezultatele primei sesiuni a examenului de Bacalaureat sunt afişate luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Notele vor fi afișate de Ministerul Educației pe site-ul oficial, EDU.RO, dar și la avizierele unităților de învățământ pe data de 27 iunie 2022, până la ora 12:00.

Fiecare elev a primit câte un cod de identificare ce va putea fi folosit pentru verificarea rezultatelor la BAC 2022.

Notele le pot verifica pe EDU.ro.

Cum se calculează media la BAC 2022

Media notelor la probele scrise de la BAC 2022 se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de Bacalaureat. Acolo unde candidații obțin media generală 5,99, media generală se rotunjește la 6,00.

În cazul în care nu vor lua notă de trecere, elevii pot susține Bacalaureatul fără taxă de cel mult două ori, după care va plăti intrarea în examen, potrivit metodologiei.

Începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, se pot depune contestațiile

După afișarea rezultatelor la BAC 2022, în aceeași zi, începând cu ora 12:00 și până la ora 18:00, se pot depune contestațiile. Acestea pot fi depuse personal la unitatea unde a fost susținut examenul, fie pot fi transmise prin email, la adresa special pusă la dispoziție în acest scop, în același interval de timp.

Candidații care nu promovează examenul de Bacalaureat 2022

Candidații care nu promovează examenul de Bacalaureat 2022 în sesiunea de vară se pot înscrie în sesiunea de toamnă a examenului de BAC 2022, când probele scrise vor fi susținute înaintea celor orale. Înscrierile pentru sesiunea de toamnă se vor face în perioada 18-25 iulie 2022. Probele scrise vor avea loc între 16 și 19 august 2022, iar primele rezultate vor fi afișate pe 31 august 2022.

Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă

18 – 25 iulie 2022: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2022: Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
17 august 2022: Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
18 august 2022: Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
19 august 2022: Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
22 – 23 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
24 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
25 august 2022: Evaluarea competențelor digitale — proba D
26 și 29 august 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
31 august 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)
1 – 2 septembrie 2022: Rezolvarea contestațiilor
3 septembrie 2022: Afișarea rezultatelor finale