Ritm constant de creștere în planificarea financiară și 300% accelerare în mobile banking
Totodată, digitalizarea fluxurilor și simplificarea interacțiunii cu clienții Raiffeisen rămân coordonate esențiale pe toate segmentele, fie că este vorba de operațiuni curente, conturi de economii, depozite la termen, asigurări de viață sau fonduri de investiții.
Numărul celor care și-au deschis cont Raiffeisen direct din aplicația de mobile banking a crescut cu aproximativ 300% în prima jumătate a anului comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, iar plățile online au înregistrat un avans de 30%.
”În prima jumătate a anului am continuat sistematic să accelerăm serviciile de planificare financiară pentru a ne susține clienții în construirea unui viitor mai bun. Am demarat MoonShotX, un proiect care facilitează expansiunea afacerilor din România la nivel regional.
Am lansat un nou card, care îmbină serviciile de plăți digitale cu demersul nostru pe termen lung de susținere a comunității. Am investit în tehnologii inovatoare bazate pe Cloud și AI, care ne ajută să ne redefinim și optimizăm operațiunile astfel încât echipele să se axeze pe interacțiuni personalizate 1:1 cu clienții noștri”, transmite Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România
Semestrul 1 2024: evoluții și tendințe
Activele Raiffeisen Bank România au ajuns la 74 miliarde lei în primul semestru al anului 2024, în creștere cu 12% față de aceeași perioadă din 2023, iar performanța financiară a rămas solidă, cu un profit de 820 milioane lei . De asemenea, profilul de risc sănătos și evoluția veniturilor (+8% an la an) continuă să reprezinte puncte forte în performanța Raiffeisen Bank în prima jumătate a anului 2024.
Cheltuielile operaționale au crescut cu 12% an la an, reflectând investițiile în formarea angajaților, retenția personalului bine pregătit, extinderea echipei în zone cheie, dar și modernizarea infrastructurii IT, proiecte de transformare digitală și îmbunătățirea constantă a aplicațiilor și soluțiilor oferite clienților.
Soldul depozitelor (57,2 miliarde lei) continuă să se consolideze printr-o creștere de 9% an la an, cu variații pozitive pentru toate segmentele de clienți.
Creditele de nevoi personale au crescut
Soldul creditelor acordate clienților este de 40,9 miliarde lei. După un început de an în care cererea de credite în piață a fost mai degrabă modestă, în trimestrul al doilea se observă o revenire a soldului de credite acordate companiilor (+5% față de trimestrul anterior), în special din zona clienților corporații.
În ceea ce privește evoluția volumelor din prima jumătate a anului 2024 către persoane fizice, creditele de nevoi personale au crescut cu aproximativ 40%, iar cele ipotecare au crescut cu aproximativ 22% comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior. Ofertele foarte competitive lansate în al doilea trimestru aduc și mai multă dinamică și vânzări record pentru lunile următoare, atât la creditele PF negarantate, cât și la cele garantate.
Capitalizare și lichiditate solide în S1 2024
Capitalizarea și lichiditatea solide permit băncii să continue să susțină, prin creditare, dezvoltarea economiei românești. Rata de adecvare a capitalului se situează la 22,08%, mult peste nivelul minim solicitat de BNR (17,81%).
Expunerile neperformante s-au menținut la niveluri scăzute (1,69%), iar poziția de lichiditate (indicatorul de acoperire a necesarului de lichiditate, LCR) s-a situat la un nivel confortabil (249%), mult peste cerințele minime regulatorii (100%). Totodată, rata fondurilor proprii si pasivele eligibile (MREL) s-a situat la 35,93%, semnificativ peste cerințele regulatorii aplicabile la 30 iunie 2024 (32,00%).
Moody’s a reafirmat în data de 22 Mai 2024 calificativele Raiffeisen Bank senior negarantate pentru datorii și depozite la Baa1, cu perspectivă stabilă, cu două niveluri peste calificativul suveran al României si calificativul Raiffeisen Bank pentru datoria senior nepreferențială la Baa2, reflectând o poziție financiară solidă și un acces demonstrat la finanțare prin intermediul piețelor de capital internaționale.
+300% mai mulți clienți înrolați prin mobile banking
În primul semestru, numărul de persoane care au ales să își deschidă cont Raiffeisen direct de pe telefon, din aplicația de mobile banking, Smart Mobile, a crescut cu aproximativ 300% față de primul semestru al anului anterior. Evoluția pozitivă arată că fluxul de înrolare la distanță este din ce în ce mai apreciat de către clienți, fiind un proces ușor si rapid.
Peste 1,4 milioane de utilizatori accesează lunar aplicația de mobile banking Raiffeisen Smart Mobile, care pe lângă multe optimizări realizate în mod constant pentru îmbunătățirea experienței clienților, în primul semestru al anului 2024, a beneficiat de două noi funcționalități importante:
- Clienții Raiffeisen Bank își pot vizualiza, într-o secțiune distinctă din Smart Mobile, suma totală obținută din dobânzile plătite de bancă în anul precedent precum și din anul în curs, pentru produsele de economisire (conturi de economii și depozite la termen), deținute la Raiffeisen Bank. Astfel, clienții au confortul de a-și calcula mai ușor valoarea totală anuală a veniturilor lor non-salariale (dobânzile produselor de economisire bancare, chirii, drepturi de autor, investiții pe piața de capital etc.), pentru a-si depune declarația unică privind veniturile aferente anului fiscal anterior, dacă este cazul, conform Codului Fiscal.
- O altă funcționalitate disponibilă în Smart Mobile adresează obligativitatea legală de actualizare periodică a datelor de identificare ale clienților, un proces esențial pentru menținerea siguranței și conformității în sistemul bancar. Astfel, de anul acesta, clienții care și-au reînnoit cartea de identitate pot parcurge în Smart Mobile actualizarea datelor personale mai ușor, în câțiva pași, prin simpla fotografiere a actului de identitate.
Au fost făcute îmbunătățiri
Au fost, de asemenea, îmbunătățite alte funcționalități, printre care: extinderea funcționalității de rambursare anticipată pentru mai multe tipuri de credite din portofoliu; posibilitatea închiderii conturilor de economii direct din aplicație atunci când utilizatorul nu mai are nevoie de respectivele conturi și posibilitatea de contestare a unor tranzacții dacă sunt observate nereguli.
Aplicația de loializare Smart Market a înregistrat, în doi ani de la lansare, 820.000 de utilizatori, din care 180.000 doar în prima jumătate a acestui an. Prin intermediul aplicației, clienții persoane fizice au fost recompensați de la începutul anului cu cashback și puncte în valoare de 200.000 euro și peste 570.000 vouchere de discount de la cei peste 150 comercianți parteneri.
+30% creștere pe segmentul plăți online
În primele 6 luni ale anului, tranzacțiile online prin carduri de debit au înregistrat creșteri de peste 30%, în timp ce numărul tranzacțiilor de retragere numerar a scăzut, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe măsură ce tranzacționarea prin card devine din ce în ce mai la îndemâna clientului, prin extinderea punctelor de plata și prin alternativa unor metode simple de achitare cum este plata cu telefonul, tranzacțiile prin card sunt preferate celor în numerar.
Finanțare și soluții digitale în sprijinul antreprenorilor români
Prin colaborarea cu Fondul European de Investiții, Raiffeisen Bank România continuă să susțină finanțarea clienților IMM prin cele două scheme de garantare în valoare de 400 milioane euro, cel mai mare plan de investiții din ultimii ani dedicat IMM-urilor din România.
În prima jumătate a anului 2024, sub umbrela celor două programe în vigoare (Microfinanțare EIF și Competitivitate EIF) au fost acordate finanțări în valoare de peste 86 milioane euro.
De asemenea, în prima jumătate a anului, Raiffeisen Bank s-a implicat activ în programul IMM Plus, facilitățile acordate în cadrul acestui program atingând aproximativ 430 milioane euro, cumulat în segmentele Mid-Corporate și Micro & Small, ceea ce constituie un factor important de sprijin pentru companiile mici și mijlocii.
În iunie, Banca Europeană de Investiții a semnat un nou acord de garantare cu Raiffeisen Bank în cadrul Fondului de Redresare și Reziliență. Acordul permite Raiffeisen Bank România să mobilizeze 250 milioane euro pentru finanțarea unor proiecte de investiții de dimensiuni medii-mari, cu precădere în domeniile de acțiune climatică și digitalizare.
Noul acord marchează un moment important în parteneriatul de aproape 15 ani cu BEI, timp în care a fost canalizat cu succes peste 1 miliard euro în proiecte care îmbunătățesc accesul la finanțare pentru IMM-uri, ceea ce le sporește competitivitatea și le oferă sprijin în tranziția către un viitor sustenabil.
Programul factory by Raiffeisen Bank lansat în urmă cu 6 ani pentru a sprijini antreprenorii aflați la început de drum, a depășit 500 de business-uri finanțate, valoarea totală a finanțărilor fiind de aproximativ 28 milioane euro.
Raiffeisen Leasing: +107% în volumele noi de business
Prima jumătate a anului 2024 a însemnat pentru Raiffeisen Leasing IFN SA o creștere cu 107% a volumelor noi de business față de aceeași perioadă a anului anterior. Principalele categorii de active finanțate care au contribuit la această creștere au fost atât cele destinate activităților din domeniul transportului intern și internațional, cât și vehiculele și echipamentele din categoria activelor “verzi”, confirmând preocuparea pentru acordarea de finanțări sustenabile. Totodată, rata creditelor neperformante rămâne la un nivel scăzut, ceea ce reflectă stabilitatea portofoliului de finanțări acordate.
Raiffeisen Leasing a înregistrat la finalul primului semestru din 2024 active totale de peste 370 milioane euro, iar portofoliul de finanțări acordate clienților a crescut cu 25% față de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2023.
RAM: active totale de peste 1 miliard de euro, investite majoritar în România
SAI Raiffeisen Asset Management (RAM), compania specializată în administrarea fondurilor de investiții a grupului Raiffeisen în România, a depășit pragul de 1 miliard euro în active totale aflate în administrare prin intermediul a 13 fonduri de investiții și a fondului de pensii facultative Raiffeisen Acumulare, consolidându-și astfel poziția de top pe piața fondurilor de investiții din România.
Totodată, Raiffeisen Romania Dividend, fond care investește preponderent în acțiuni locale, listate la Bursa de Valori București, a ajuns la valoarea de 120 milioane de euro, fiind fondul care a înregistrat si cea mai rapidă creștere a activelor de la începutul anului. În prima jumătate a anului 2024, fondul a înregistrat un randament de aproape 20%.
Private Banking & Premium Invest
În primul semestru al anului 2024, segmentul Private Banking a atins pragul de 1 miliard euro în produse de investiții. Activele totale aflate în administrarea segmentelor Private Banking si Premium Invest au crescut cu 150 milioane euro față de finalul anului precedent.
Oferta de instrumente financiare a continuat să fie extinsă, prin lansarea unor emisiuni de obligațiuni corporative denominate în dolari, care au atras un interes foarte ridicat din partea clienților Private Banking, având în vedere randamentele competitive oferite. Totodată, oferta investițională include două fonduri de investiții internaționale axate pe sustenabilitate, administrate de compania de administrare a fondurilor de investiții a Grupului Raiffeisen din Viena.
În prezent, Direcția Private Banking administrează active în valoare totală de peste 3,1 miliarde de euro, oferindu-le clienților pe care îi deservește acces la un univers investițional extins, care cuprinde fonduri de investiții locale, fonduri de investiții internaționale, obligațiuni guvernamentale și obligațiuni corporative.