Rezultatele excelente pentru OMV Petrom, după primele nouă luni ale anului 2022!
Rezultate financiare record pentru OMV Petrom după primele trei trimestre: venituri de 44,3 miliarde de lei şi profit net de 9,2 miliarde
Cea mai mare companie listată la BVB a înregistrat rezultate financiare record în ianuarie-septembrie 2022, pe fondul preţurilor crescute pentru combustibil şi ca urmare a unor volume mai mari aferente vânzărilor de electricitate.
Mai exact, OMV Petrom a avut venituri de 44,3 miliarde de lei în primele nouă luni ale anului, de aproape trei ori mai mult, faţă de perioada similară din 2021.
Profitul net înregistrat în acelaşi interval a fost de 9,2 miliarde de lei, faţă de numai 1,7 miliarde de lei în perioada similară din 2021.
În trimestrul al treilea din 2022, OMV Petrom a înregistrat venituri de 18,7 miliarde de lei ( în creştere faţă de 13,7 miliarde de lei în trimestrul precedent şi 6,9 miliarde de lei în trimestrul trei din 2021). Profitul net în T3 2022 a urcat la 4,5 miliarde de lei, faţă de 2,9 miliarde de lei în T2 2022 şi 696 milioane de lei în T3 2021, notează Mediafax.
Contribuţie consistentă la bugetul de stat
În acest condiţii, şi contribuţia la bugetul de stat aproape că s-a dublat faţă de primele nouă luni din 2021, ajungând la 15 miliarde de lei, spune şefa OMV Petrom.
Christina Verchere, CEO Petrom: „Într-un mediu volatil, cu preţuri ridicate, cu fundamentele pieţei profund afectate de contextul geopolitic, rezultatul nostru operaţional 1-9/22 din exploatare CCA a crescut la 10 miliarde lei.
În aceeaşi perioadă, contribuţia noastră la bugetul de stat a ajuns la 15 miliarde lei, un nivel aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest lucru se datorează creşterii impozitelor directe care au fost de peste 5 ori mai mari, determinate în principal de impozitarea gazelor şi energiei electrice. (…)
Investiţiile noastre au fost de 2,3 miliarde de lei, cu 25% mai mari faţă de anul trecut, şi ne aşteptăm ca suma anuală să fie în jur de 4 miliarde de lei, în funcţie de climatul investiţional.
De-a lungul perioadei, ne-am operat facilităţile în siguranţă şi la niveluri ridicate de utilizare, asigurându-ne că produsele esenţiale sunt disponibile pentru clienţii noştri, avansând în acelaşi timp în proiectele noastre strategice care contribuie la securitatea aprovizionării şi la creşterea economică a ţării.”
O altă informaţie interesantă prezentată de reprezentanţii Petrom vizează scăderea cererii naţionale de gaze naturale cu circa 17% faţă de trimestrul al treiea din 2021. Motovul: consumul clienţilor finali din România a fost puternic afectat de preţurile în creştere.