Rezultate Simulare BAC 2024. Ministerul Educației a anunțat când vor fi publicate rezultatele
Rezultate Simulare BAC 2024. Rezultatele vor fi publicate în mod anonim. Cu alte cuvinte, fiecare elev va avea un cod propriu pe care îl va introduce pe site-ul oficial al Ministerului Educației pentru a vizualiza notele obținute.
Rezultatele elevilor vor fi comunicate vineri, 15 martie 2024.
Analiza rezultatelor se va realiza la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri în cadrul clasei, ședințe cu părinții și la nivelul consiliului profesoral, în vederea identificării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenelor din vara acestui an.
Rezultatele obținute nu pot fi contestate
Rezultatele nu pot fi contestate și nu vor fi înscrise în catalog. Cu toate acestea, în cazuri excepționale în care se dorește înregistrarea notelor în catalog, acest lucru se poate realiza pe baza unei cereri scrise depuse de elevii interesați.
Simularea examenului național de Bacalaureat a fost organizată în peste 1.320 de unități de învățământ. Scopurile simulării sunt familiarizarea elevilor cu cerințele unui examen real și îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevii din învățământul preuniversitar la finalul studiilor liceale.
Ce subiecte au picat la simularea din acest an la limba și literatura română?
În rândurile următoare, aveți subiectele care au picat, în acest an, la simularea la limba și literatura română, singura materie școlară la care susțin examen toți liceeni, indiferent de profilul ales și specializarea lor.
În cadrul primului subiect, candidații au primit un fragment din opera „Metropole” a lui Liviu Rebreanu. Bazându-se pe acest text, au fost solicitați să rezolve cinci exerciții:
Identificarea sensului cuvântului „sforțări” și interpretarea secvenței la fiecare pas.
Menționarea soluției găsite de persoanele care nu își permit să își cumpere cărți, folosind informațiile din text.
Precizarea unui efect al creșterii interesului pentru sport în spațiul românesc, cu justificarea acestei afirmații printr-o secvență semnificativă din text.
Explicarea unui motiv pentru care tejghelele librăriilor din Paris sunt amplasate până în mijlocul trotuarului.
Prezentarea, în 30-50 de cuvinte, a relației dintre jurnaliștii francezi și scriitori, așa cum reiese din fragmentul dat.
La același subiect, candidații au trebuit să redacteze un text de minim 150 de cuvinte în care să argumenteze dacă presa are sau nu un rol important în formarea gustului artistic al publicului, având în vedere fragmentul din Liviu Rebreanu și propriile experiențe personale.
La subiectul al II-lea, candidații au primit un fragment din opera „Domnișoara Nastasia” a lui George Mihail-Zamfirescu și au fost solicitați să prezinte, în 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului.
În cadrul ultimului subiect, al III-lea, candidații au fost îndrumați să redacteze un eseu în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, scris de Lucian Blaga.