Centrul-dreapta a câștigat alegerile legislative de duminică, 2 aprilie, din Finlanda, la o mică diferență față de partidul naționalist, urmat de social-democrații conduși de Sanna Martin. Aceasta și-ar pierde astfel postul de premier.
Conform estimărilor publicului, care de cele mai multe ori se apropie de rezultatul final, partidul Coaliţiei Naţionale condus de Petteri Orpo ar obţine cele mai multe locuri, cu 48 de deputaţi, înaintea Partidului Finlandezilor (anti-imigraţie şi eurosceptic) cu un nou record de 46 de locuri, iar Partidul Social Democrat (SDP) 43 de mandate.
Sanna Martin și-ar putea pierde mandatul de premier
În mod tradițional, candidatul partidului care se află pe primul loc primește mandatul de premier în Finlanda, cu condiția ca acesta să poată reuni o majoritate în Parlament.
„Ar fi o victorie foarte mare”, a spus Petteri Orpo, posibilul viitor șef al Executivului. Acesta a condus cursa în sondaje în timpul campaniei, dar a pierdut avansul pe final, relatează AFP.
„Gândurile mele sunt că acestea sunt numere cu adevărat puternice pe ecran… un mandat puternic pentru politica noastră”, a mai spus el.
Potrivit estimărilor lui Yle, diferențele de voturi ar fi în continuare și mai mici: 20,9% pentru centru-dreapta, 20,3% pentru extrema dreaptă şi 19,7% pentru social-democraţi.
Astfel, Sanna Martin, și-ar putea pierde postul de premier. În vârstă de 37 de ani, ea este cel mai tânăr șef al Executivului când a preluat această funcție, în anul 2019. Este considerată în întreaga lume un model pentru noii lideri progresiști, dar a fost și criticată pentru petrecerile la care a participat şi pentru cheltuielile publice ale guvernului său.
Turcia a ratificat aderarea Finlandei la NATO
Parlamentul Turciei a exprimat consimțământul prin intermediul autorităților sale competente, pentru aderarea Finlandei la NATO, care era blocată din mai 2022, la câteva zile după un vot similar al deputaţilor ungari.
Ratificarea a fost făcută cu voturile celor 276 de deputați turci. Totuşi, Ankara blochează în continuare candidatura Suediei, care a fost depusă în același timp cu Finlanda în 2022.
Finlanda împarte cea mai lungă graniță europeană cu Rusia, mai exact 1340 kilometri, după Ucraina. Asta se întâmplă după ce țara a fost nevoită să respecte neutralitatea impusă de Moscova după conflictul cu Uniunea Sovietică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Ultimul stat membru al Alianţei Nord-Atlantice care mai trebuia să ratifice aderarea ţării nordice, după votul de luni al parlamentarilor de la Budapesta, era Turcia.