Inițiativa premierului de a părăsi piața unică europeană s-a dovedit a fi dezastruoasă pentru poziția Regatului Unit în momentul-cheie COP26. În vreme ce Boris Johnson se poticnește din clișeu în clișeu la Glasgow, o mână de pescari francezi îl fac de râs, scrie The Guardian.
Pozând în lider mondial, Boris Johnson spune că Pământul a ajuns „cu un minut înainte de ceasul al 12-lea” și pledează pentru transpunerea ultimei șanse în acțiune.
Și cu toate acestea el nu-l poate opri pe Emmanuel Macron, președintele Franței, să-l împungă pe tema câtorva permise de pescuit, cum nu poate gestiona nici consecințele protocolului privind Irlanda de Nord și nici nu poate exercita influență asupra armistițiului dintre UE și SUA în chestiunea taxelor vamale pentru oțel.
Problema permiselor de pescuit, o armă electorală excelentă pentru Emmanuel Macron
Fiind acum în afara UE, ar fi trebuit teoretic să vedem Marea Britanie bătându-se cu pumnii în piept dincolo de Canal și în întreaga lume, acumulând noi și noi relații comerciale profitabile. În schimb, China, Rusia și India și-au găsit lucruri mai bune de făcut decât să stea să-l asculte pe Johnson înșirând metafore obosite la COP26 printre mormanele de gunoi înmuiate de ploaie (gunoierii din Glasgow sunt în grevă – n.red.).
Disputa cu Franța privind pescuitul e complexă și irelevantă, iar 55% din cota de pescuit a Angliei îi revine oricum flotei UE. Unica relevanță a gâlcevii e legată de campania electorală a lui Macron. Însă Regatul Unit nu mai are nici un prieten în Europa și zero pârghii de influență în urma acordului neglijent încheiat de belicosul negociator șef – și amic personal al lui Johnson – David Frost. Acum i-a înmânat lui Macron o armă electorală: amenințarea de a obstrucționa toate schimburile comerciale care trec prin porturile din Canal. Acesta ar trebui să fie motivul de indignare, scrie The Guardian.
Aceeași neglijență e evidentă și la protocolul nord-irlandez de anul trecut, care nu avea cum să nu-i înfurie pe unioniști atunci când au realizat că Johnson îi mințise în privința implicațiilor.
Acordul SUA-UE privind taxele pentru oţel exclude, cum e și normal, Marea Britanie
Acum, când UE oferă Regatului un compromis autentic, cum a mai făcut-o și luna trecută, el trebuie să se prefacă intransigent în chestiunea aproape trivială a Curții Europene de Justiție, renegând un acord pe care el personal l-a semnat. Încă un aspect scandalos. Dar este și normal să se întâmple așa când politicul intervine în comerț, adică exact ce a făcut Johnson.
Ca pentru a-l face să priceapă și mai bine, Joe Biden a încheiat acum un acord cu UE referitor la taxele vamale pentru exporturile de oțel, care exclude, cum e și normal, Regatul. Acordul ar fi chipurile menit să compenseze Franța pentru bizara afacere anglo-americană cu armament cu Australia, îndreptată împotriva Chinei. Johnson ar putea pleda acum pentru propriul acord privind oțelul, însă e slăbit în afara UE, iar lobby-ul american i s-ar putea opune.
Părăsirea UE a fost o decizie politică, însă părăsirea pieţei unice şi a zonei de liber schimb a fost o decizie personală şi stupidă
Decizia Regatului de a părăsi UE a fost una politică. Nici o problemă. Cu totul altceva a fost decizia de a părăsi și piața unică și zona de liber schimb, aici fiind vorba de opțiunea personală a lui Johnson, menită a-l ajuta în lupta electorală cu Theresa May. A fost o decizie nechibzuită și stupidă.
Prețul ei e plătit acum de crescătorii de porci, de pomicultori, de directorii de spitale, de agențiile de recrutare din domeniul transporturilor, de constructori, de hotelieri, de muzicieni și de sindicaliștii din Ulster. Cu greu s-ar putea identifica măcar un singur beneficiu rezultat de pe urma părăsirii pieței unice. Între timp crește constant decalajul, acum de 10%, între cei care cred că Brexit a fost o afacere proastă pentru țară și cei care încă mai cred că a fost benefic.
Fiecare problemă care se abate acum peste capul lui Johnson poate fi atribuită nu Brexit-ului, ci părăsirii pieței unice și uniunii vamale. Este mai mult decât evident că e în interesul Regatului să adere din nou la ele.
Acordurile și lanțurile de aprovizionare continentale consolidate în peste 20 de ani de relații strânse cu vecinii nu au legătură cu principiile înalte. Ele țin de interesele comune și de bunul simț. Abandonarea lor a fost o greșeală enormă făcută în numele unei false libertăți. Singura întrebare care se mai poate pune este: cine are curajul s-o îndrepte?