ProLogis unul dintre principalii furnizori globali de spaţii de distribuţie, a anunţat astăzi rezultatele competiţiei academice „ProLogis for the Best” ediţia 2009, care este derulată în parteneriat cu Programul de Masterat Economia Proprietăţilor Imobiliare din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. Este cel de-al treilea an în care ProLogis organizează această competiţie, care evaluează abilităţile specifice dobândite de studenţii şi profesorii acestui program specializat de Masterat.
“Noi considerăm studiile în domeniul imobiliar ca fiind una dintre premisele dezvoltării pe termen lung a acestui sector economic – îndeosebi în condiţiile actuale ale pieţei care prezintă multiple provocări”, a declarat Vlad Dumitrescu, ProLogis Market Officer pentru România. “Parteneriatul ProLogis cu Programul de Masterat Economia Proprietăţilor Imobiliare reprezintă o abordare creativă în vederea sprijinirii viitorului sectorului nostru economic, precum şi a rolului nostru de companie responsabilă din punct de vedere social. ProLogis are o vastă experienţă atât la nivel global cât şi local şi suntem încântaţi că avem ocazia să o împărtăşim viitorilor profesionişti în domeniu ai ţării.”
Cele mai bune trei teze de masterat care au primit premiile competiţiei academice „ProLogis for the Best” sunt urmãtoarele:
Alexandru Richard Ionescu pentru lucrarea “Construcţiile durabile: evaluarea impactului lor social, economic şi de mediu”, coordonată de profesorul Ion Anghel;
Ana Georgiana Damian-Pintea pentru teza “Studiul de fezabilitate al unui centru comercial din Bucureşti”, coordonată de profesorul Ion Anghel;
Ramona Alina Ceauranu pentru lucrarea “Analiza evoluţiei chiriilor pentru sectorul imobiliar industrial în perioada 2004-2008”, coordonată de profesorul Adrian Nicolescu.
Câştigătorii premiilor competiţiei academice „ProLogis for the Best” ediţia 2009 destinate profesorilor sunt:
Ion Anghe
Basarab Gogoneaţă
Juriul acestei competiţii studenţeşti a fost format din doi profesori din cadrul Programului de Master A.S.E şi Vlad Dumitrescu, ProLogis Market Officer pentru Romania. Criteriile de evaluare au inclus relevanţa temei, noutatea şi gradul în care va beneficia piaţa de pe urma concluziilor lucrării, precum şi părţile teoretice şi practice ale lucrării (folosirea limbajului adecvat, folosirea tehnicilor de redactare academice, metoda de cercetare etc). Profesorii care au primit premiile au fost selectaţi de către studenţi pe baza unui chestionar de evaluare care a ţinut cont de mai multe criterii.
Cooperarea dintre ProLogis şi A.S.E. pentru Programul de Masterat Economia Proprietăţilor Imobiliare a început în 2006 atunci când ProLogis a organizat prima ediţie a competiţiei “ProLogis for the Best”. În anul academic 2007-2008, ProLogis a susţinut Conferinţa European Real Estate Society (ERES) organizată la A.S.E. Vlad Dumitrescu, Market Officer ProLogis pentru România, a fost invitat de asemenea să ţină prelegeri în timpul cursurilor. Pentru câştigătorii de anul acesta ai competiţiei academice “ProLogis for the Best”, compania a acordat cinci burse în valoare a câte 1000 de EURO, trei pentru cele mai bune teze de masterat şi două pentru cei mai buni profesori din cadrul Programului de Masterat Economia Proprietăţilor Imobiliare.