Rezultatele dimineţii! Toată lumea stă cu sufletul la gură! Cine intră în turul doi

Voturile de la secţiile de vot, atât cele din România, cât şi cele din diaspora, sunt în plin proces de centralizare. Cele mai recente rezultate provizorii au fost anunţate luni dimineaţă de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Cele mai recente date provizorii de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind rezultatele de la turul întâi al alegerilor prezidenţiale arată că au fost prelucrate datele de la 18.744 de secţii de vot dintr-un total de 18.748, adică un procent de 99,97%.

Procentele primilor cinci clasaţi arată astfel:

  1. Klaus Iohannis – 36,65%
  2. Viorica Dăncilă – 23,79%
  3. Dan Barna – 13,99%
  4. Mircea Diaconu – 9,25%
  5. Theodor Paleologu – 5,66%

Cât priveşte datele provizorii aferente secţiiilor de vot deschise în străinătate, AEP anunţa că au fost procesate rezultatele din 705 secţii dintr-un total de 835, adică un procent de 84%.

Procentele primilor cinci clasaţi în diaspora arată astfel:

  1. Klaus Iohannis – 53,82%
  2. Dan Barna – 26,42%
  3. Theodor Paleologu – 6,33%
  4. Mircea Diaconu – 3,66%
  5. Viorica Dăncilă – 2,87%

Primele rezultate parţiale oficiale vor veni de la Biroul Electoral Central, luni, la ora 11:00.