Banca Transilvania și-a anunțat astăzi rezultatele financiare preliminare pentru 2010, iar creșterea profitului cu aproape 60% a ridicat acțiunile TLV în topul tranzacților de la bursă. Banca a fost devansată doar de BVB, OMV Petrom și Fondul Proprietatea.
Piața a înregistrat o creștere ușoară în ansamblu, de 0,11% în ședința de astăzi, cu aprecieri mai puternice pentru SIFuri, indicele BET-FI închizând cu un plus de 1,93%. Cotația acțiunilor TLV a crescut doar cu 0,07%, până la 1,4 lei, însă valoarea tranzacțiilor s-a ridicat la 2,42 milioane lei, respectiv un volum de 1,725 milioane titluri. Banca Transilvania nu a anunțat încă nimic referitor la oferirea de dividende din profitul de 97,8 milioane lei.
Acțiunile Fondului Proprietatea (FP) s-au oprit, de asemenea, din scădere, consemnând o apreciere de 1,3%, până la 0,6230 lei. Valoarea tranzacțiilor a fost de 28,9 milioane lei, aproape jumătate din totalul realizat la BVB, de 61,1 milioane lei.
Și OMV Petrom (SNP) a avut un volum mare de tranzacționare, 40,98 milioane acțiuni fiind transferate cu o valoare totală de 14,8 milioane lei. Cotația SNP a crescut cu 0,58% până la 0,3621 lei pe acțiune. De la începutul anului și până astăzi SNP s-a apreciat cu 8%, semn că scandalul din jurul prețului carburanților nu au afectat performanțele bursiere ale companiei.
BVB a fost cea de-a treia acțiune tranzacționată astăzi, cu o valoare de 2,698 milioane lei, cotația urcând cu 2,81% până la valoarea de 43,9 lei pe acțiune. Capitalizarea BVB a ajuns astfel la 336,89 milioane lei, creșterea de anul acesta fiind de 7,7%. BVB își va prezenta rezultatele financiare pe 10 februarie.