Rezultatele financiare ale Raiffeisen Bank dupa primul semestru. Banca a înregistrat un profit net în scădere

Raiffeisen Bank a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net în scădere la 384 milioane de lei, de la 423 milioane de lei în primul semestru din 2018, iar activele totale ale Raiffeisen Bank au urcat în primul semestru al acestui an până la 40 miliarde lei, în creştere de 5% an la an, potrivit unui comunicat al băncii.

Raiffeisen Bank a incheiat primul semestru cu credite nete in crestere cu 11% (an la an):

  • Profitul net inregistrat de banca la jumatatea acestui an a fost de 384 milioane lei (423 milioane lei la S1/2018);
  • Activele totale ale bancii au ajuns la 40 miliarde lei, in crestere cu 5% fata de iunie 2018;
  • Portofoliul de credite nete al bancii a ajuns la 26,22 miliarde de lei, o crestere de 11% (an la an);
  • Depozitele clientilor au crescut cu 7% (an la an);
  • Veniturile operationale ale bancii au fost de 1,27 miliarde de lei, cu 7% mai mult fata de 2018;
  • Rata creditelor neperformante scade la 4,1% de la 4,9%;

Raiffeisen Bank a incheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 384 milioane de lei, fata de 423 milioane de lei in S1/2018. Activele totale ale Raiffeisen Bank au crescut in primul semestru al acestui an pana la 40 miliarde lei (crestere de 5% an la an). Activitatea de creditare a continuat sa creasca, iar soldul creditelor nete acordate clientilor bancii a ajuns la 26,22 miliarde de lei, in crestere cu 11%, fata de perioada similara a anului 2018.

“Am inregistrat din nou rezultate foarte bune la jumatatea acestui an si am continuat sa crestem consistent, echilibrat si sustenabil. Creditele acordate companiilor mari si medii au avansat cu 12%, cele acordate IMM-urilor cu 7%, iar imprumuturile pentru populatie, garantate sau negarantate, cu 8,5%, an la an. Veniturile noastre operationale au crescut, de asemenea, cu 7%. Anul acesta raportam un profit usor mai mic decat in primele sase luni ale anului trecut, datorita unor schimbari metodologice ale calculului provizioanelor de credit. Profitul net, neafectat de aceste modificari nerecurente, ar fi fost cu 13% peste cel de anul trecut”, a spus Steven van Groningen, presedinte & CEO Raiffeisen Bank.

Rata creditelor neperformante a coborat pana la 4,1%, la finalul lunii iunie 2019 (4,9% in S1/2018). Depozitele atrase de Raiffeisen Bank de la clienti au crescut cu 7% la jumatatea anului 2019, fata de iunie 2018 si au depasit valoarea de 33,4 miliarde lei. Urmarind incurajarea folosirii canalelor electronice si a economisirii in moneda nationala, banca a practicat in primele sase luni ale acestui an dobanzi promotionale de pana la 2.50%, la depozitele noi in lei pe termen de 12 luni, constituite prin canale digitale.

La 30 iunie 2019, veniturile bancii au fost de aproximativ 1,27 miliarde lei, cu 7% mai mult decat in S1/2018, influentate in mod direct de cresterea activitatii de creditare.

Cheltuielile operationale ale Raiffeisen Bank au ajuns la 682 milioane lei la jumatatea acestui an, cu 10% mai mult fata de nivelul inregistrat in S1/2018. Aceasta majorare vine din cresterea cheltuielilor cu angajatii (10%) si din continuarea de catre banca a investitiilor substantiale in procesul de digitalizare si simplificare a produselor si serviciilor sale.

In prima jumatate a anului 2019, Raiffeisen Bank a continuat sa finanteze startup-uri romanesti prin programul “factory by Raiffeisen Bank”. Astfel, banca a acordat 83 de credite, in valoare totala de peste 3 milioane de euro. Majoritatea companiilor creditate au sub 2 ani de activitate, iar accesul lor la finanatare bancara ar fi fost extrem de dificil. Prin “factory by Raiffeisen Bank”, banca nu ofera doar finantare antreprenorilor romani, ci le da posibilitatea de a interactiona cu experti care pot sa-i ajute sa inteleaga mai bine etapele prin care trec pentru a-si dezvolta afacerea.

Numarul clientilor digitali ai bancii (cei care utilizeaza aplicatiile de internet banking, Raiffeisen Online si mobile banking, Smart Mobile) a depasit 650.000 la mijlocul anului 2019, cu 23% mai mult fata de perioada similara a anului trecut. In luna mai, Raiffeisen Bank a lansat noile aplicatii pentru mobile banking – noul Raiffeisen Smart Mobile, si internet banking – noul Raiffeisen Online. Raiffeisen Bank lucreaza la solutii de plata cu telefonul, atat pentru Android, cat si pentru iOS, pe care le va lansa in a doua parte a anului.

Banca este lider pe piata cardurilor de credit din Romania cu peste 500.000 de carduri active la 30 iunie 2019.