Ediţia din acest an a Black Friday a fost una în care comercianţii au înregistrat trafic şi comenzi record, iar utilizatorii nu au mai avut atât de multe reclamaţii legate de preţuri şi de site-uri inaccesibile.
eMag, cel mai mare magazin online din regiune a înregistat de Black Friday – vânzări totale de 165 mil. lei, cu 10% peste estimări.Compania îşi propusese o ţinta de 150 milioane lei, adică aproximativ 34 mil.euro. În primele 9 ore ale zilei compania livrase 420.000 de produse, dintre care 44 de autoturisme, în valoare totală de 1,1 milioane de euro. Cu șase ore înaintea încheierii Black Friday 2014, eMAG vânduse 30.000 de telefoane mobile, 20.000 de tablete, 12.000 de televizoare, 4.000 de parfumuri, 4.000 de anvelope, 8.000 de jucării, 52 de tone de mâncare pentru animale.
Flanco Retail a încheiat weekendul de shopping 21-23 noiembrie cu vânzări totale de 98 de milioane de lei, reprezentând 200 mii de produse. Retailerul și-a depășit, astfel, performanțele obținute în perioada similară a anului trecut cu aproximativ 40% ca valoare și cu 45% ca număr de unități comercializate. Ponderea vânzărilor în rate în weekendul deschis de Black Friday a fost de aproximativ 20%, confirmând strategia Flanco de asociere a ofertelor de vânzare cu cele de finanțare. Traficul înregistrat în întreaga rețea de magazine și pe www.flanco.ro a fost de peste 2,5 milioane vizitatori. Cel mai mare discount de care a beneficiat un client în Black Friday a fost de 12.000 de lei, la un televizor de diagonală mare. Cele mai bine vândute repere au fost televizoarele de 102 cm, laptopurile cu procesoare i3, i5 și A8, smartphone-urile cu specificații tehnice înalte, mașinile de spălat de 6 kg și 7 kg, combinele frigorifice și echipamentele de rețelistică (routere).
Bilanțul F64 pentru cel mai de succes Black Friday: peste 21.000 produse vândute și 403.668 vizite pe site-ul F64.ro. F64 a vândut de peste 9 milioane de lei în primele 24 de ore dedicate Black Friday 2014 și de peste 13 milioane de lei în toată campania, în creștere cu 55 % față de anul trecut. Clienții F64 s-au arătat foarte interesați de DSRL-urile Nikon D7100 si Canon 650D, acestea fiind cele mai populare produse pentru acest Black Friday.
elefant.ro a înregistrat peste 35.000 de comenzi, cele mai cerute produse fiind ceasurile, parfumurile, produsele home-deco și jucăriile. Cartea Președintelui Klaus Iohannis, Pas cu pas, a înregistrat și ea un record absolut în vânzări, peste 2.000 de exemplare digitale fiind achiziționate de români. Traficul mall-ului online a crescut de peste șase ori față de 2013, când în aceeași perioadă s-au înregistrat aproximativ 300.000 de vizite. În momentul lansării campaniei de Black Friday peste 20.000 de vizitatori unici erau online așteptând reducerile.
Black Friday 2014 la evoMAG
– Peste 20.000 de produse vândute
– Peste 30.000 de conturi noi pe evoMAG.ro joi, 20.11.2014
– Trafic total: 910.710. Cu 120% mai mult față de 2013
– În cele 3 zile de Black Friday am suplimentat stocul cu 66%
– Utilizatori noi: 355.643. Cu 134% mai mult față de 2013
– Comenzi: 15.500
– Valoare totală reduceri 900.000 Euro
– Primul client care și-a ridicat comanda de Black Friday a fost vineri, la ora 8:00 din showroom-ul evoMAG
– S-au generat vânzări de 2.000.000 Euro
– Am început să procesăm comenzile de Black Fridat de vineri, ora 01:00, iar prima mașină de curier care a preluat coletele a fost la ora 09:00
– S-a lucrat vineri, sâmbătă, duminică în intervalul orar 08:00 – 20:00 (sau până la ultimul client)
– Am fost singurul magazin online care a adăugat produse din categoria Resigilate în oferta de Black Friday. Acestea s-au vândut în proporție de 77%