Impetum Group a publicat rezultatele CONFIDEX Q3 2020. Studiul măsoară încrederea managerilor români în economia actuală și are scopul de a crea repere concrete pentru businessuri și de a sprijini managerii în luarea unor decizii adaptate realității.
CONFIDEX Q3 2020 reprezintă o continuare a primului studiu de amploare pe aceeași temă și vizează cu precădere companiile mari din România. CONFIDEX este primul studiu de pe piață care acordă o atenție specială companiilor mari, conform unui comunicat.
Dintre cele 450 de companii vizate, 75% au peste 1 milion euro cifră de afaceri și 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri. La studiu au răspuns doar CEOs sau manageri C-level din companii românești.
Indicele CONFIDEX
Indicele CONFIDEX, care denotă gradul de încredere al managerilor români în economie rămâne constant la 41 din 100 de puncte. Deși media este constantă, companiile sunt mai puțin optimiste decât erau în Q2 2020 și scade numărul celor care erau fie foarte optimiști, fie foarte pesimiști.
Gradul de încredere în economie al managerilor, manifestat prin indicele Confidex, ne arată un mix între relaxarea din perioada verii și îngrijorarea pentru viitor. Revenirea din criză va fi mai lungă, iar criza ia forma unui U obtuz.
„Dacă la începutul pandemiei managerii români vedeau o criză în V, cu revenirea în 2 viteze, acum sunt de părere că prelungirea pandemiei va crește durata revenirii, iar forma crizei începe să fie tot mai vizibil spre un U. Managerii estimează că economia românescă își va reveni mai greu – în 31 de luni, cea europeană în 23 de luni. Aceștia sunt mai optimiști când vine vorba de sectorul de activitate din care fac parte afacerile lor, consideră că își vor reveni mai repede decât media pe economie, mai exact în 18 luni.
Este foarte important să urmărim și să înțelegem modul în care indicatorii CONFIDEX vor varia pe măsură ce economia resimte cu adevărat impactul pandemiei. Cred că așa vom putea discerne cu adevărat care sunt viitoarele momente de cotitură în economie”, a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
Managerii din Construcţii şi Servicii sunt cei mai optimişti în privinţa duratei de revenire a economiilor naţională şi europeană, și estimează o durată de 18 (construcții), respectiv 20 de luni (servicii).
Crește gradul de îngrijorare al companiilor
Dacă după primul trimestru de pandemie studiul Confidex Q2 ne indica o perspectivă mai degrabă emoțională a managerilor, după încă un trimestru de criză sanitară atitudinea acestora tinde să devină mai degrabă una rațională, mai adaptată realității pe care o traversăm. 82% dintre manageri consideră că economia este afectată de criza sanitară, iar procentul celor care se declară îngrijorați și foarte îngrijorați de acest fapt este de 78%.
Deși activitatea economică din perioada iunie-august 2020 a cunoscut o ușoară revenire, managerii au început să se adapteze noii realități – crește numărul celor care sunt îngrijorați.
Conform studiului Confidex Q3 2020, în ceea ce privește starea de spirit relaxare/îngrijorare segmentul HORECA rămâne în continuare cel mai afectat, urmat de comerț și servicii. În agricultură şi industrie cifrele arată doar o uşoară îmbunătăţire. În continuare, managerii din domeniul Construcții și managerii companiilor medii sunt cel mai puțin îngrijorați.
Perspectivele văzute în Q3 2020 sunt mai optimiste decât Q2, dar măsurile luate de manageri sunt mai dure.
Deși consideră că economia europeană și cea națională își vor reveni în 2 ani, când vine vorba de sectorul de activitate și propria companie, perspectivele managerilor sunt mai optimiste acum decât în Q2 2020, aceștia văd o revenire într-un 1 an și jumătate. În același timp, ei estimează o scădere mai mică a cifrei de afaceri, cu 15% față de 17% estimate la începutul pandemiei.
Cu toate acestea, măsurile luate de manageri sunt mai dure. E în creștere numărul celor care au recurs la tăieri de salariu (18%) și chiar concedieri (21%).
Criza are potențialul să devină catalizatorul schimbării de strategie în business, dar schimbă prea puțin abordarea strategică a managerilor români
„Principalele efecte pe care pandemia ar trebui să le producă vizează în primul rând regândirea strategiei companiei, accelerarea digitalizării şi intensificarea inovării. 50% dintre managerii români sunt aliniați în jurul acestei necesități și cred că această criză ar trebui să fie catalizatorul schimbării de paradigmă a businessurilor. E nevoie să luăm decizii curajoase”, a completat Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
La nivel declarativ managerii români mizează pe investiții și creșterea productivității mai degrabă decât pe reducerea costurilor și mai mult de 50% dintre manageri au în vedere regândirea strategiei companiei, accelerarea digitalizării şi intensificarea inovării. Cu toate acestea, primele măsuri luate sunt de renunțare la costurile de marketing (58%), amânarea investițiilor în IT (48%) și amânarea activităților de cercetare-dezvoltare (47%).
Mai orientați spre creșterea productivității sunt managerii din Comerț şi Servicii. Reducerea costurilor pare mai atractivă pentru cei din Transporturi și HORECA.
Schimbările pe care le au în vedere managerii sunt la nivel micro, aceștia vor să schimbe poziţia companiilor pe piaţă, fără a schimba neapărat piaţa, produsele şi procesele, şi fără să ofere o mai mare flexibilitate angajaţilor.
Evoluțiile cu privire la PIB, piața de capital și investiții pentru următoarele 3 luni
Evoluțiile pentru următoarele 3 luni ale PIB, pieței de capital și investițiilor private vor fi marcate de scădere, arată CONFIDEX Q3. Față de CONFIDEX Q2 se remarcă o pondere mai mare a celor care cred că leul va scădea în raport cu moneda europeană, de la 58% la 79%. În același timp s-a triplat procentul a celor care declară că nu știu dacă piața de capital va crește sau va scădea (de la 6% la 18%).
În privința investițiilor publice, percepția este una destul de împărțită. Practic, câte o treime dintre respondenți văd scădere, creștere sau stagnare, situație relativ similară cu cea din CONFIDEX Q2.
Metodologie și perspective
Inițiat la scurt timp după debutul pandemiei, studiul CONFIDEX Q3 2020 acoperă un eșantion de 450 de companii din top 7 categorii de sectoare economice contributoare la PIB: agricultură; industrie și energie electrică; construcții; comerț; HORECA; transport, distribuție, depozitare; servicii. La studiu au răspuns doar CEOs și manageri C-level, iar dintre companiile vizate, 75% au peste 1 milion de euro cifră de afaceri și 31% peste 5 milioane euro cifră de afaceri. CONFIDEX este primul studiu de pe piață care acordă o atenție specială companiilor mari.
Indicele Confidex e construit din agregarea a 29 de itemi și măsoară pe o scară de la 0 la 100 de puncte încrederea în economie a managerilor și antreprenorilor români.