“CTP traversează în acest moment cea mai bună perioadă de la intrarea pe piața locală. Majorarea consumului în România, pe fondul creșterii economice de 6,9% din 2017, s-a aflat la baza cererii din ce în ce mai mari din segmentul logistic și industrial, care s-a manifestat și în prima parte din 2018. În următoarea perioadă, efervescența economică se va diminua în plan local, ajungând la circa 4,0%, conform estimărilor Comisiei Europene. Acest lucru nu va afecta în mod negativ segmentul de piață pe care activăm. În prezent se construiește masiv atât în jurul Bucureștiului, care rămâne cel mai important pol de dezvoltare, cât și în alte orașe din țară, cum sunt Timișoara, Cluj-Napoca și Sibiu. În capitală se caută acum zonele unde s-au efectuat lucrări de îmbunătățire a infrastructurii și unde există potențial semnificativ de dezvoltare, cum ar fi Șoseaua de Centură Vest și Șoseaua de Centură Nord, Autostrada A1”, a declarat Iuliana Bușcă, Commercial & Business Development Manager al CTP Romania.
Doar în prima jumătate a acestui an, dezvoltatorul de depozite a terminat clădiri ce ocupă peste 130.000 mp în CTPark Bucharest West, CTPark Timișoara II și CTPark Pitești. Depozitele din Bucureşti au fost construite pentru N.O.D. (Network One Distribution), DSV şi Quehenberger.
De asemenea, CTP a încheiat acorduri pentru construirea a 140.000 mp de spații industriale și logistice, iar aproape 60.000 mp reprezintă tranzacții în pregătire. Cele mai multe contracte încheiate de CTP vizează parcurile logistice situate în apropierea capitalei, dar au fost perfectate acorduri cu numeroși chiriași și în parcurile din Sibiu, Timișoara, Deva și Pitești.
La începutul acestui an, compania a semnat un acord de finanţare în valoare totală de 96 mil. euro cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi ING Bank România, pentru extinderea parcului logistic CTPark Bucharest de la kilometrul 13 al autostrăzii A1. Acesta este cel mai mare împrumut accesat în ultimii ani de un dezvoltator imobiliar pentru activităţi din România.
În prezent, circa 400.000 mp sunt în diferite etape de dezvoltare, la nivelul portofoliului național, dintre care jumătate au termene de livrare în primul trimestru din 2019. Această suprafață este amplasată în zece clădiri aflate în cinci parcuri deținute de CTP în România. în CTPark Bucharest West sunt în construcție două clădiri cu o suprafață însumată de aproximativ 200.000 mp; în CTPark Bucharest se lucrează la finalizarea a trei clădiri ce vor ocupa peste 107.000 mp; în CTPark Cluj II se construiește o clădire de aproximativ 29.000 mp; în CTPark Sibiu se dezvoltă o clădire de aproximativ 13.000 mp; în CTPark Pitești se construiește o nouă clădire cu suprafața de 6.000 mp; iar în CTPark Timișoara II este în construcție o clădire de circa 33.000 mp.
La nivelul portofoliului național al CTP, rata de neocupare a depozitelor este de sub 5%, iar cererea continuă să vină cu precădere din partea companiilor din domenii ca: logistică, IT, retail, e-commerce, FMCG.
În România, CTP deţine peste 800.000 mp depozite situate în zece orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.