RIN Grand Hotel, unul dintre partenerii principali ai grupării din Ştefan cel Mare, a reînnoit înţelegerea valabilă de trei ani încoace. Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a anunţat că pregăteşte o investiţie într-un centru de juniori. Dinamo bagă în buzunar mai bine de un milion de euro pentru acest sezon de la RIN Grand Hotel, unul dintre principalii sponsori. Cele două părţi au parafat, de fapt, prelungirea înţelegerii începute acum trei ani, când cel mai mare hotel din E
RIN Grand Hotel, unul dintre partenerii principali ai grupării din Ştefan cel Mare, a reînnoit înţelegerea valabilă de trei ani încoace. Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a anunţat că pregăteşte o investiţie într-un centru de juniori.
Dinamo bagă în buzunar mai bine de un milion de euro pentru acest sezon de la RIN Grand Hotel, unul dintre principalii sponsori. Cele două părţi au parafat, de fapt, prelungirea înţelegerii începute acum trei ani, când cel mai mare hotel din Europa a devenit sponsor. „Este un parteneriat de suflet între noi, o colaborare care a funcţionat excelent, acesta fiind motivul principal pentru care înţelegerea a fost prelungită astăzi”, a declarat Nicolae Badea, preşedintele „câinilor”. Dinamovist declarat, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă crede că asocierea celor două branduri a fost de bun augur în timpul celor trei ani de colaborare şi a anunţat că nu a renunţat la ideea de a intra în acţionariatul lui Dinamo. „Împreună cu domnul preşedinte Badea aşteptăm momentul oportun. Nu ştim dacă se va produce acest lucru, nu ştim când se va produce, nu ştim în ce fel se va produce”, a spus Ionuţ Negoiţă.
După Viscofil, centru de juniori
Înainte de a ajunge acţionar la Dinamo, Ionuţ Negoiţă patronează deja echipa ilfoveană Viscofil Popeşti-Leordeni. În cadrul întâlnirii de ieri, patronul RIN Grand Hotel a declarat că România duce lipsă de baze de pregătire a juniorilor, fapt care conduce la actuala stare de fapt de la nivelul echipei naţionale, care tocmai a ratat calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor. Din acest motiv, Ionuţ Negoiţă a anunţat că următorul pas va fi investiţia într-un centru de copii şi juniori.
Tricoul „minunii”, cadou
Cu prilejul semnării contractului, omul de afaceri Ionuţ Negoiţă a primit de la preşedintele lui Dinamo, Nicolae Badea, tricoul „minunii de la Liberec”. Tricoul galben-negru i-a fost înmânat nu înainte de a fi semnat de portarul-erou Florin Matache, de Andrei Cristea şi de Adrian Cristea.