Italienii de la RINA Group au închiriat un nou spaţiu de birouri, de 1.300 metri pătraţi, ca urmare a extinderii activităţii din România, scrie în comunicatul transmis de firma de consultanţă imobiliară Esop Consulting şi citat de Agerpres.
De curând, RINA Simtex a cumpărat pachetul integral de acţiuni deţinut de Ministerul Economiei la ISCIR CERT SA, iar astfel RINA Group şi-a consolidat poziţia în domeniul sectoarelor de certificare, inspecţie şi formare profesională.
Organismul de certificare de sorginte italiană RINA, prezent pe piaţa locală din 2006, a finalizat, în decembrie 2011,achiziţia organismului de certificare local – SIMTEX Organismul de Certificare SRL.
"Achiziţiile şi preluările de firme generează nevoia de relocare. În acest an, o pondere de 18-20% din cererea de spaţii o reprezintă dorinţa de a strânge sub acelaşi acoperiş (one roof) o companie mamă şi firmele din cadrul grupului său", a spus Alexandru Petrescu, manager al companiei de consultanţă ESOP Consulting.
RINA Group este o companie italiană cu 120 birouri în 42 de ţări şi 1.600 de angajaţi.