Antreprenorul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a cumpărat un nou proiect românesc de energie regenerabilă. Mai exact, este vorba despre compania DTEK Renewables International (DRI).
Rinat Ahmetov a achiziționat proiectul parcului fotovoltaic din Văcărești, Dâmbovița
DRI este divizia externă de regenerabile înregistrată în Olanda a conglomeratului ucrainean de companii energetice și de utilități DTEK, deținută de Rinat Ahmetov.
Rinat Ahmetov a achiziționat proiectul de dezvoltare al unui parc fotovoltaic cu o putere instalată de 126 MW, situat în localitatea Văcărești, județul Dâmbovița.
„Acesta este al treilea proiect de producție de energie regenerabilă al DRI în România, reprezentând un nou pas în atingerea obiectivului de a dezvolta 1 GW portofoliu în țară până în 2028”, a transmis compania.
Construcția parcului solar din Văcărești va începe în această toamnă și este planificată să devină operațională în toamna anului viitor. Parcul fotovoltaic va produce aproximativ 205,8 GWh de energie electrică pe an, suficient pentru a acoperi consumul a aproximativ 50.000 de gospodării și pentru a contribui la evitarea emiterii a 48.000 de tone de dioxid de carbon anual.
„Achiziția parcului fotovoltaic de la Văcărești ilustrează ambiția DRI de a deveni un jucător important pe piața din România. Credem că România are toate instrumentele pentru a deveni un hub în sectorul energiei regenerabile, iar noua schemă a Contractelor pentru Diferență (CfD) încurajează companii ca DRI să continue investițiile și să contribuie la dezvoltarea potențialului României în energia eoliană și solară”, a spus John Stuart, CEO DRI.
Ucrainenii și-au dublat obiectivul la nivel local
Inițial, ucrainenii își propuneau să atingă o capacitate de 500 MW la nivel local, dar acum și-au dublat obiectivul și fac pași concreți pentru realizarea acestuia. Grupul DTEK, controlat de miliardarul Rinat Ahmetov, care deține și echipa de fotbal Șahtior Donețk, a instalat primele turbine eoliene din România din noul val, după o stagnare în industrie timp de 10 ani.
Astfel, DRI a făcut un alt pas către atingerea obiectivului său de 1.000 MW în proiecte de energie verde în România până în 2028. Acesta reprezintă unul dintre cele mai mari portofolii verzi în dezvoltare la nivel local. DTEK Renewables International (DRI), cu sediul în Olanda, a achiziționat un parc fotovoltaic cu o capacitate de 126 MW, situat în Văcărești, județul Dâmbovița.
Acesta este al treilea proiect de energie regenerabilă al DRI în România, marcând un nou pas în realizarea obiectivului de a dezvolta un portofoliu de 1 GW în țară până în 2028.
În prezent, DRI operează deja două proiecte funcționale care au început să producă energie electrică în acest an: un parc fotovoltaic de 53 MW în Glodeni, județul Mureș, și un parc eolian de 60 MW în Ruginoasa, județul Iași, primul construit în România în ultimul deceniu. Cu adăugarea noului proiect de la Văcărești, portofoliul DRI în România ajunge la 239 MW.