Update 2:
În prezent, Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis că nu există date sau informații care să impună creșterea nivelului de alertă teroristă în România, a transmis purtătorul de cuvânt al SRI.
Totuși, având în vedere contextul internațional de securitate și evenimentele religioase ce au loc în acest weekend, SRI, împreună cu structurile competente și celelalte instituții din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, vor manifesta o atenție sporită pentru menținerea stării de securitate în România.
Update 1:
În urma avertismentului emis de Ambasada Statelor Unite ale Americii privind posibile amenințări la adresa instituțiilor religioase din România în weekendul 11-13 octombrie 2024, structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor fi mobilizate cu efective mărite, se arată într-un comunicat al ministerului.
Polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră, alături de partenerii instituționali, vor patrula în zonele sensibile, cu un accent special pe lăcașurile de cult și locurile cu public numeros.
Autoritățile române îndeamnă cetățenii să manifeste vigilență și să sesizeze orice posibile încălcări ale legii prin numărul unic de urgență 112 sau la cel mai apropiat echipaj al MAI, contribuind astfel la menținerea siguranței publice în aceste zile marcate de potențiale riscuri.
Știrea inițială:
Ambasada SUA avertizează asupra unor posibile amenințări în România
Ambasada Statelor Unite ale Americii în România a emis un avertisment privind posibile amenințări care ar putea viza o sinagogă, un templu sau o moschee din țară, în weekend-ul 11-13 octombrie 2024. Cetățenii americani sunt sfătuiți să fie extrem de precauți în această perioadă.
Deși detaliile precise despre natura amenințărilor nu au fost dezvăluite, avertizarea emisă de Ambasada SUA îndeamnă la precauție în zilele următoare.
În aceste zile are loc cea mai solemnă sărbătoare din calendarul iudaic, Yom Kippur – Ziua Ispășirii. Potrivit tradiției evreiești, timp de 25 de ore, evreii țin post negru și se roagă pentru iertarea greșelilor.
Avertisment și măsuri de siguranță
Conform comunicatului oficial, Ambasada SUA a fost informată cu privire la aceste potențiale amenințări și a transmis un set de recomandări pentru cetățenii americani aflați în România. Printre măsurile recomandate se numără:
- Prudență sporită: Cetățenii sunt sfătuiți să evite zonele din jurul instituțiilor religioase în intervalul menționat.
- Păstrarea unui profil scăzut: Este recomandat ca oamenii să fie discreți și să evite atragerea atenției în spațiul public.
- Atenție la împrejurimi: Monitorizarea constantă a mediului înconjurător este esențială pentru detectarea unor eventuale pericole.
- Revizuirea planurilor de securitate: Ambasada sugerează cetățenilor să își reevalueze măsurile de siguranță personale în această perioadă.
Aceste măsuri sunt menite să minimizeze riscurile și să ajute la menținerea siguranței în cazul în care amenințările se concretizează.
„Amenințări la adresa instituțiilor religioase pentru weekendul 11-13 octombrie.
Ambasada Statelor Unite ale Americii a fost informată cu privire la amenințări care ar putea viza o sinagogă, un templu sau o moschee din România pentru weekendul 11-13 octombrie. Ambasada îndeamnă cetățenii americani să manifeste prudență sporită în apropierea instituțiilor religioase din România pentru această perioadă.
Măsuri de luat:
Exercitați o prudență sporită și luați în considerare evitarea instituțiilor religioase în această perioadă.
Păstrați un profil scăzut.
Fiți conștienți de împrejurimi.
Revizuiți-vă planurile de securitate”, se arată în comunicatul Ambasadei SUA în România.