Este pericol de inundaţii în mai multe regiuni din ţară!
Pericol de inundaţii şi ploi torenţiale în Dobrogea chiar astăzi
Sâmbătă, 13 august, hidrologii au avertizat că este pericol de inundații pe mai multe cursuri de apă din Dobrogea.
În acelaşi timp, meteorologii ANM au emis o avertizare de ploi torențiale valabilă în câteva localități din județul Constanța.
Avertizarea hidrologilor este valabilă sâmbătă, 13 august, până la miezul nopții.
Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) spun că din cauza „precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile mici din județele Constanța și Tulcea”.
În plus, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în zonele amenințate de inundații va ploua torențial. Specialiştii ANM au emis o averizare Cod galben care este valabilă până la ora 19:00 în localitățile Cernavodă, Hârșova, Rasova, Ciobanu, Ghindărești, Saligny, Seimeni, Topalu, Gârliciu, Siliștea, Saraiu și Horia dim județul Constanța.
În zonele menționate vor fi „averse din care se vor acumula peste 25-35 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, precizează Administrația Națională de Meteorologie.
S-a instituit Cod galben de inundații în sud-vestul țării
Nu este singura zonă din ţară unde este pericol de inundaţii astăzi. Hidrologii avertizează asupra riscului de inundații pe mai multe cursuri de apă din sud-vestul țării. Avertizarea este valabilă tot sâmbătă.
Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor spun că din cauza „precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile mici din bazinele hidrografice: bazin amonte S.H. Sadova și afluenți aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj”.
Cursurile de apă se află în județele Caraș-Severin și Timiș.
Avertizarea este valabilă sâmbătă, 13 august, până la miezul nopții.