Îngrijorările se accentuează în Europa, odată ce Rusia a ocupat centrală nucleară Zaporojie. Grupul țărilor cel mai puternic industrializate, G7, trage un semnal de alarmă în acest context.
Mai exact, sursele citate au acuzat Rusia că „pune în pericol” regiunea ucraineană din jurul centralei nucleare Zaporojie și totodată, a cerut restituirea centralei Ucrainei, relatează AFP.
„Solicităm ca Rusia să predea imediat proprietarului său suveran legitim, Ucraina, controlul total al centralei nucleare de la Zaporojie. Controlul continuu al Rusiei este acela care pune în pericol regiunea”, scrie G7 într-un comunicat publicat de Germania, care asigură preşedinţia grupului.
În același timp, grupul G7 a mai adăugat că personalul ucrainean care exploatează centrală nucleară trebuie să își exercite atribuțiile fără a suferi amenințări sau presiuni.
„Personalul ucrainean care exploatează centrala nucleară de la Zaporojie trebuie să-şi poată exercita atribuţiile fără a suferi ameninţări sau presiuni”, a mai menţionat G7, citat de AFP.
G7 avertizează cu privire la un posibil accident nuclear
În același comunicat transmis miercuri, liderii G7 susțin că sunt preocupați de amenințările venite din Rusia, care se amplifică de la o lună la alta.
„G7 se declară profund preocupat de grava ameninţare pe care armata rusă o face să planeze asupra securităţii instalaţiilor nucleare ucrainene”, a mai punctat acesta.
În același timp, sursele citate susțin că riscul uni accident nuclear este unul ridicat, iar populația din Ucraina și inclusiv cea din țările vecine este în pericol.
„Ocuparea lor de către trupele Moscovei sporeşte considerabil riscul unui accident sau al unui incident nuclear şi pune în pericol populaţia Ucrainei, statele vecine şi comunitatea internaţională”, menționează G7.
Rusia și Ucraina se acuză reciproc de bombardamente
Amintim faptul că în ultima perioadă, centrala nucleară ucraineană de la Zaporojie a fost și este în continuare subiect de acuzaţii reciproce între Moscova şi Kiev.
Atât Rusia cât și Ucraina se acuză reciproc că ar fi bombardat instalațiile nucleare săptămâna trecută, însă nici până în prezent, sursele independente nu au putut să confirme sau să infirme aceste informații.
Pe de altă parte, temerile se accentuează iar recent, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a adus în discuție inclusiv catastrofa de la Cernobîl.
La rândul său, operatorul ucrainean, Energoatom, anunța anterior forţele ruse pregătesc racordarea centralei la Crimeea, peninsulă anexată de Moscova în 2014 și totodată, că o avariază în timpul acestei reorientări a producţiei de electricitate.