Risc uriaş pentru România în 2022! Florin Cîţu dă cărţile pe faţă: Provocările pe care nu le vedem
Fostul premier al României, Florin Cîțu, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj în care vorbește despre finanțele României, amintind că la începutul anului 2020 el a fost întrebat despre modul de administrare al acestora.
Președintele Partidului Național Liberal (PNL) spune că România a avut resurse financiare pentru a plăti pensiile majorate cu 14%, cu toate că economia țării a fost închisă de pandemia de coronavirus, venind, de asemenea, cu explicații legate de buget.
”În ianuarie 2020 am răspuns unei întrebări despre modul în care administram finanțele României la acel moment : „prepare for the worst, hope for the best”.
După câteva luni România intra în stare de urgență și economia a fost închisă. Piețele financiare erau nefuncționale peste tot în lume. Printre multe decizii, am luat și decizia să le permitem companiilor să nu plătească impozitele la termen.
Totuși, am avut resurse financiare să plătim la timp pensii mărite cu 14% , salarii, alocații dar să și continuam investițiile de la buget. De unde bani?”, notează fostul premier.
El spune că la momentul respectiv, cel mai negru scenariu s-a adeverit, însă autoritățile erau pregătite.
Economia din 2021 a fost administrată pe modelul din 2020
Liderul liberalilor mai spune că, ”în ciuda loviturilor” pe are economia le-a primit anul trecut, autoritățile au administrat-o pe modelul celei din 2020.
”Am folosit același mod de a administra economia și în 2021 și în ciuda tuturor loviturilor pe care le-a primit economia am reușit o creștere economică mai mare cu aproape 3 puncte procentuale decât estimarea inițială, venituri mai mari cu peste 20 de miliarde lei decât bugetate și un deficit bugetar cu 3 puncte procentuale mai mic decât cel aprobat în legea bugetului.
Aceste resurse suplimentare au fost folosite pentru compensarea facturilor la energie fără să punem în pericol stabilitatea economică a României”, mai scrie Florin Cîțu.
2022 a început cu provocări majore
În mesajul postat pe rețeaua de socializare, fostul șef al Executivului spune că anul curent a început cu provocări majore, dând de exemplu inflația dobânzile și situația de la granița dintre Rusia și Ucraina.
”Anul 2022 începe cu provocări majore. Inflație, dobânzi mai mari și amenințarea unui război foarte aproape de granița României cu implicații economice majore pentru economia noastră. Acestea sunt provocările pe care deja le vedem.
Dar eu nu despre acestea vorbesc. Sunt sigur că vor mai apărea și altele. Pentru cele pe care nu le vedem acum trebuie guvernul să pregătească o strategie. Încă mai este timp”, notează fostul premier.
Recomandările fostului premier
Pe acest fond, fostul prim-ministru a venit cu o recomandare în ceea ce privește măsurile care trebuie adoptate.
”Ce trebuie făcut? Eu recomand să se facă ce am făcut în ultimii ani. Cheia o reprezintă resursele pe care guvernul le are la dispoziție într-o situație neprevăzută. Aceste resurse trebuie acumulate acum”, spune Florin Cîțu.
El a adăugat că ”mai este lucru care este de o importanță vitală. Încrederea investitorilor în guvernul României. Fară încrederea acestora, în contextul global actual, Romania s-ar putea să fie forțată să solicite finanțare de urgență de la instituțiile internaționale”.
”Încă este timp și cred sincer că 2022 poate să fie încă un an cu rezultate economice peste așteptări. Trebuie curaj politic și zero populism ca să facem fata provocărilor. Mai ales acelor provocări pe care încă nu le știm”, spune fostul șef al Executivului pe pagina de Facebook.