Valutele din întreaga lume au fost afectate de criza care străbate pieţele internaţionale de capital. Deprecierea monedelor naţionale se efectuează aproape în bloc, ajungåndu-se în situaţia în care raportul dintre valute rămåne aproape neschimbat. Nicio economie nu se simte foarte bine, iar investitorii nu mai pot alege o monedă în defavoarea alteia pe baza riscului mai scăzut dintr-o parte sau alta.

Principalul raport valutar, euro versus dolar, a început săptămåna trecută la valoarea de 1,3664 dolari pe euro, iar vineri s-a ajuns la 1,3582 dolari pe euro. Diferenţa este aproape neschimbată între cele două valute deoarece probleme sunt şi în Europa şi în SUA. Pierderile au fost mai mult din partea monedelor statelor emergente, investitorii preferånd o valută puternică uneia dintr-o ţară în dezvoltare.

Fapt uşor de observat în statele din estul Europei, unde monedele au pierdut în faţa euro. Leul a rezistat mai bine faţă de moneda europeană datorită intervenţiei Băncii Naţionale, care a injectat euro în piaţă pentru a nu lăsa cursul să treacă de patru lei pe euro.