Conducerea mașinii în timp ce trimit mesaje pe telefon, postează un story pe Instagram sau verifică ultimele videouri pe TikTok reprezintă o problemă majoră pentru șoferii din generația tânără. La fel de periculoase sunt oboseala, consumul de alcool și depășirea vitezei legale – toate acestea au fost responsabile pentru aproape 2.500 de decese în rândul tinerilor în SUA în anul 2018.
Viteza este, fără îndoială, cea mai periculoasă dintre cauze. Însă, din fericire, este singura variabilă care poate fi controlată, prin noua tehnologie de limitare a vitezei. Aceasta permite adulților să stabilească viteza maximă cu care se deplasează mașina, în momentul în care este condusă de un tânăr șofer.
„Lipsa de concentrare, factorii perturbatori și orice altceva care poate fi corelat cu distragerea atenției la volan reprezintă un pericol. Tehnologia acaparează atâtea fațete ale lumii tinerilor și evoluează cu pași repezi, de aceea am dotat mașinile noastre cu funcționalități Active Safety, pentru a veni în sprijinul conducătorilor auto. Atragem tot mai mult atenția asupra prezenței acestor pericole și oferim un element de siguranță care le permite, spre exemplu, părinților să poată decide care este viteza potrivită pentru tânărul șofer care conduce mașina”, spune Malin Ekholm, Președinte Centrul de Siguranță Volvo Cars.
Compania își propune să introducă sisteme de monitorizare video a șoferului în toate mașinile sale. Acest sistem citește mișcarea ochilor și a corpului și acționează ca un senzor în momentul în care simte că nivelul nu este cel optim. Pe baza acestor date interpretează care este nivelul de atenție la care se află șoferul din punct de vedere mental. Iar prima reacție a sistemului este să pornească orice asistență care a fost oprită anterior de șofer, urmată de un tip de semnalizare, spre exemplu un sunet, o vibrație sau orice alt stimul vizual care să îl readucă pe șofer complet la modul de condus.
Dacă niciunul din aceste lucruri nu au efectul dorit, dintr-un motiv sau altul, pasul următor va fi o oprire sigură, care este de fapt o formă de comunicare între șofer și mașină și de verificare a stării șoferului.
Suedezii au mai multe șanse de a supraviețui unui accident rutier decât oricare alt popor
La nivelul Uniunii Europene, aproape 20 de persoane per 1 milion de locuitori au decedat în accidente pe drumuri urbane în 2018. Statisticile arată că 53% din decesele din cauze rutiere au loc în zonele rurale, 38% în zonele urbane și 9% pe autostrăzi. Datele diferă semnificativ de la o țară la alta, cu valori sub medie în majoritatea țărilor nordice și din Europa de Vest. În România, Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Malta, Polonia, Portugalia mai multe cazuri de decese rutiere au avut loc în zonele urbane față de rural.
Însă, pentru o treime din țările membre UE numărul de decese din cauză rutieră a scăzut cu 30% sau mai mult în perioada 2010-2019, Grecia înregistrând cea mai mare scădere (-45%), urmată de Suedia (-32%), Finlanda (-14%) și Letonia (-12%).
La fiecare persoană decedată din cauză rutieră, alte cinci suferă răni grave, care pot amenința viața. Rănile grave au, adesea, repercusiuni mai costisitoare pentru societate din cauza nevoilor medicale și de reabilitare.
„Pentru a fi în siguranță în trafic este necesar să respectăm câteva lucruri. Totul începe de la folosirea centurii de siguranță, după care folosirea unui scaun pentru copii poziționat corect, cu privirea către spatele mașinii sau a unui înălțător, dar și păstrarea unei viteze sigure. Toate aceste lucruri reprezintă pași către siguranță”, spune Malin Ekholm, Președinte Centrul de Siguranță Volvo Cars.
Suedezii sunt educați în privința siguranței în trafic de la vârste fragede, iar siguranța rutieră face parte din programa școlară încă de la nivelul grădiniței. Să obții permisul de conducere în Suedia este un proces complex și dificil. Viitorii șoferi solicită în primă fază permisul de cursant, apoi completează un test teoretic pentru care se pregătesc dintr-un manual stufos, urmează o sesiune de pregătire pentru situații de risc, o alta pentru derapaje pe timp de iarnă, iar la final are loc testul practic.
În Suedia, șansele de coliziune între mașini care vin din sensuri opuse sunt mai mici, deoarece majoritatea drumurilor au bariere de separare între cele două sensuri. Reglementările de circulație în orașe interzic viteze mai mari de 50 km/oră (iar în cartierele rezidențiale limitările pot ajunge până la 30 km/oră). Motivul este că se consideră că la această viteză o persoană are șanse mai mari de supraviețuire în cazul unui accident.
„Atunci când construim mașini, ne implicăm la nivel global și fiecare țară vine cu o abordare proprie a siguranței și recomandări. Însă ceea ce restul lumii ar putea prelua de la modelul suedez este colaborarea strânsă dintre universități, instituții publice, guvern și producătorii auto. Siguranța nu este ceva ce privește o singură parte implicată, este un mix ce vizează infrastructura, mașină și funcționalitățile mașinii, educația și legislația. Așadar, toate aceste părți trebuie să se unească pentru a face cu adevărat pași semnificativi în îmbunătățirea siguranței în trafic”, adaugă Malin Ekholm, Președinte Centrul de Siguranță Volvo Cars.
În majoritatea orașelor suedeze este interzis consumul de alcool în public. În caz contrar, amenda este de 500 SEK (50 euro). În plus, reținerea cheilor mașinii unei persoane care a depășit limita de alcool și intenționează să urce la volan este considerată ca fiind datorie cetățenească în Suedia. Mai mult, oferirea de alcool unei persoane despre care se știe că urmează să conducă (spre exemplu, la o petrecere), este ilegală.