Riscurile acute ale unui conflict pentru Taiwan

A fost cel mai nou gest de escaladare într-un an pe parcursul căruia tensiunile au crescut constant. Chiu Kuo-cheng, ministrul apărării din Taiwan, a declarat că a fost cea mai periculoasă situație prin care a trecut în ultimii 40 de ani. Până în 2025, a afirmat el, China nici nu va mai putea fi mai bine pregătită de atât pentru a lansa un atac militar.

Xi Jinping, președintele Chinei, a avertizat că Beijingul deține deopotrivă hotărârea, voința și capacitatea necesare pentru a realiza „reunificarea completă” a celor două țări. Președinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, a declarat în schimb că insula ar trebui să „opună rezistență anexării ori acaparării suveranității noastre” și că viitorul Taiwanului ar trebui să fie hotărât de populația lui. Alți jucători regionali, cum e Japonia, au început să vorbească despre Taiwan pe un ton mai ridicat decât oricând altcândva. Pe măsură ce amenințarea militară a Beijingului devine tot mai credibilă aceste schimburi de replici tind să devină tot mai tăioase.

Tensiunile din jurul Taiwanului persistă

Tensiunile din jurul Taiwanului persistă în ciuda primilor pași făcuți de cele două superputeri ale lumii, China și SUA, în direcția dezghețării relațiilor. Meng Wanzhou, directoarea financiară a firmei Huawei, s-a reîntors în țară după ce a ajuns la un acord cu procurorii americani; Beijingul i-a eliberat pe „cei doi Michael”, doi canadieni închiși după arestarea lui Meng, deși anterior insistase că ei nu au nici o legătură cu cazul Wanzhou. În urma unor discuții pe teme comerciale la nivel înalt, președintele american Joe Biden va avea anul acesta o întâlnire virtuală cu Xi.

Unul dintre obiectivele acelei întrevederi ar putea fi calmarea tensiunilor din jurul Taiwanului. Perspectivă din care e salutar că atât Xi cât și Tsai au fost reținuți în ultimele lor declarații. Chiar dacă i-a amenințat pe cei care și-ar „trăda patria”, Xi a afirmat că Beijingul dorește unirea prin mijloace pașnice și nu și-a mai reiterat amenințările cu forța militară. Tsai a declarat că Taipeiul dorește menținerea statu-quo-ului, deși a insistat că Taiwanul și China „nu ar trebui să fie subordonate una față de alta”.

Chiar și incursiunile avioanelor chineze au survenit într-un context anume, în cursul exercițiilor navale desfășurate la est de Taiwan de SUA, Japonia, Regatul Unit, Canada, Olanda și Noua Zeelandă. Aparatele de zbor par să fi simulat atacuri asupra unora dintre acele nave. Beijingul ar trebui totuși să se ferească să-și verse mânia pe alte țări prin intermediul presiunii constante menținute asupra Taiwanului. Aceasta e calea care duce la tensiuni tot mai mari și la un risc sporit de accidente militare ce se pot transforma în război.

Nevoia de pace și stabilitate nu înseamnă neapărat că trebuie să se ajungă la un compromis. Beijingul nu va renunța la revendicările sale teritoriale. Oricât de mare ar fi tentația, Washingtonul ar trebui să evite orice înțelegere prin care Taiwanul ar deveni monedă de schimb. Drepturile democratice ale celor 23 de milioane de taiwanezi nu pot fi cedate sub nici o formă în schimbul concesiilor comerciale sau de altă natură.

Cel mai important, viitoarele decenii de pace din Strâmtoarea Taiwanului depind de conștientizarea faptului că un conflict militar ar însemna un dezastru pentru Taiwan, China, SUA și pentru întreaga lume. Cu mult dincolo de costul hidos în vieți omenești al oricărei lupte, un război ar răsturna ordinea globală în cadrul căreia Taiwanul și China au prosperat considerabil, spre propriul lor beneficiu și spre cel al partenerilor lor comerciali. După un asemenea război, Beijingul și Washingtonul s-ar trezi într-o lume segregată în blocuri ostile. Indiferent cine ar fi „învingătorul”, cu toții am fi perdanți.

Alegerea ce trebuie făcută în Strâmtoarea Taiwanului este între un statu-quo tolerabil și un conflict catastrofal. Iar situația aceasta nu se va schimba. În consecință, lucrurile de care au nevoie toate părțile implicate sunt bun simț, calm și capete limpezi.