Aceiaşi asiguraţi sunt premiaţi cu reduceri când cumpără RCA, dar sunt penalizaţi cu majorări la încheierea de poliţe Casco. Care este preţul corect?
Preţurile asigurărilor RCA pentru unele segmente de asiguraţi nu reflectă riscul, asigurătorii rămânând în continuare ancoraţi în tradiţiile pieţei şi în caracterul social al acestor poliţe în cazul clienţilor de vârsta a treia. Astfel, pensionarii beneficiază de cele mai mici preţuri la asigurările auto obligatorii, deşi riscul de a produce accidente este mai mare comparativ cu segmentul clienţilor mai tineri cu câţiva ani. În schimb, pentru poliţele facultative Casco, bătrânii plătesc prime mult mai mari decât tinerii.
Înrăutăţirea riscului pe segmentul clienţilor de vârsta a treia este reflectat, în cazul câtorva companii, de preţurile practicate la asigurările auto facultative. Generali majorează tarifele cu circa 11% când asigură maşina unui proprietar de 66 de ani, comparativ cu situaţia în care ar asigura aceeaşi maşină deţinută de o persoană cu un an mai tânără. Astra Asigurări aplică majorări de aproape 15% pentru clienţii Casco care au cel puţin 68 de ani, comparativ cu cei care au vârste mai mici.
Cele două companii le acordă reduceri însă acestor asiguraţi la achiziţia de poliţe RCA. Pensionarii beneficiază de reduceri între circa 15% şi 22% la încheierea de poliţe RCA la Generali, respectiv de 20% dacă au poliţa obligatorie la Astra. De altfel, toate companiile locale acordă pensionarilor reduceri consistente la RCA.
Tarifele Casco reflectă riscurile reale
Reprezentanţii asigurătorilor afirmă că tarifele de la Casco sunt cele construite corect, la poliţele obligatorii fiind luate în considerare alţi factori.
„Sigur că pensionarii nu prezintă un risc mai redus comparativ cu cei care sunt mai tineri, ci pur şi simplu e vorba de o cutumă – tradiţia pieţei locale de asigurări şi faptul că e o asigurare cu catacter social şi obligatoriu“, explică şeful biroului de asigurări auto de la Generali, Radu Ionescu. El spune că tarifarea pe Casco este cea corectă. În acelaşi timp, reprezentanţii Astra arată că majorările de tarife la poliţele Casco pentru persoanele de peste 68 de ani sunt cauzate de istoricul daunelor. „Din statisticile interne ale Astra Asigurări cu privire la daunalitatea Casco pe această categorie de vârstă, rezultă că atât frecvenţa daunelor, cât şi cuantumul acestora au valori mai mari decât în cazul deţinătorilor de vehicule cu vârste mai mici“, explică directorul responsabil cu dezvoltarea de produse al companiei, Tudor Mihai. În cazul tarifelor RCA, oficialul Astra afirmă că se păstrează componenta socială impusă în trecut de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Înainte de liberalizarea tarifelor RCA, preţurile poliţelor erau stabilite de CSA, pentru pensionari fiind impuse reduceri standard de 20%.
Firmele care personalizează tarifele RCA în funcţie de vârstă au preţuri care scad pe măsură ce asiguratul înaintează în vârstă. La acest criteriu a renunţat însă Asirom, după ce a observat că maşinile persoanelor din clasele de risc scăzut provoacă accidente deoarece sunt conduse de tineri.
15% este procentajul cu care se majorează la Astra Asigurări tariful Casco pentru clienţii care au peste 68 de ani
Câştiguri mai mici
1,31 mld. euro a fost valoarea primelor brute subscrise de asigurătorii autohtoni în 2009 din vânzarea de asigurări RCA şi Casco, potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Asigurările auto au adus aproape 79% din prime
Primele aferente asigurărilor RCA şi Casco au reprezentat aproape 79% din totalul primelor brute subscrise pe segmentul de asigurări generale la sfârşitul anului trecut. Dependenţa asigurătorilor de segmentul auto s-a accentuat anul trecut, ponderea încasărilor din vânzarea RCA şi Casco avansând cu peste două puncte procentuale. Pe segmentul asigurărilor generale, companiile au subscris prime în valoare de peste 7,2 miliarde de lei. Indemnizaţiile plătite au ajuns la finele lui 2009 la aproape 5,2 miliarde de lei. La acestea se adăugau rezervele pentru plata de despăgubiri în viitor, de aproape şapte miliarde de lei.
2,08 mil. euro a fost valoarea pieţei de asigurări în 2009, potrivit datelor preliminare raportate de asigurători, în scădere cu circa 16% în euro si cu aproximativ 1% în lei.