Serviciile Cloud publice vor creşte de la 109 miliarde de dolari în 2012 la peste 200 de miliarde de dolari până în 2016. Analiştii discută ultimele tendinţe ale cheltuielilor IT pe parcursul Complimentary Gartner Webinar care va avea loc pe 10 iulie.
La nivel mondial, cheltuielile IT vor ajunge la 3.628 miliarde de dolari în 2012, cu un procent de creştere de 3 la sută faţă de 2011, când au fost de 3.523 miliarde de dolari, potrivit ultimelor rapoarte Gartner. Estimările Gartner pentru 2012 în ceea ce priveşte cheltuielile IT au fost revizuite uşor în sus faţă de proiecţia de 2,5 la sută transmisă în ultimul trimestru.
Prognoza cheltuielilor IT la nivel global se realizează pe baza a peste 75 la sută din deciziile asupra tehnologiilor cheie luate de companiile din Global 500. Segmentele de piaţă sunt analizate de cei peste 200 de analişti Gartner la nivel de business şi tehnologie, care acoperă toate regiunile lumii.
"În timp ce creşterea economică la nivel global se confruntă cu provocări continue – criza din zona euro, recuperarea mai slabă din SUA, o încetinire în China – perspectiva arată cel puţin stabilizare", declară Richard Gordon, vicepreşedinte de cercetare Gartner. "Au existat puţine schimbări în încrederea mediului de afaceri, sau un sentiment de consum în ultimul trimestru, astfel încât perspectivele pe termen scurt arată în continuare prudenţă în cheltuielile IT".