Aleksandr Lukaşenko nu-şi iartă rivalii! Anul trecut, Viktor Babarîko voia să candideze la alegerile prezidenţiale, însă a fost arestat cu doar câteva săptămâni înainte. Acum, un tribunal din Belarus a dat o sentinţă grea pe numele său.
O nouă victorie a dictatorului Aleksandr Lukaşenko împotriva rivalilor săi din Belarus!
14 ani de închisoare pentru unul dintre cei mai importanţi rivali ai lui Lukaşenko
Marţi, 6 iulie, un tribunal din Belarus l-a condamnat la închisoare pe Viktor Babarîko, unul dintre cei mai puternici rivali ai preşedintelui Lukaşenko. Babarîko va trebui să stea 14 ani după gratii, în urma acuzaţiilor de corupţie, relatează agenţiile Reuters şi AFP.
Avocaţii lui Viktor Babarîko au transmis, înaintea şedinţei de marţi în care clientul lor a primit condamnarea de 14 ani, că toate acuzaţiile au fost fabricate, scopul fiind zădărnicirea ambiţiilor sale politice.
Procurorii ceruseră 15 ani de închisoare pentru Viktor Babarîko
Babarîko şi-a susţinut nevinovăţia, însă judecătorii nu au ţinut cont de asta, condamnarea primită fiind totuşi cu 1 an mai mică decât cererea procurorilor, care insistaseră pentru o pedeapsă de 15 ani de închisoare.
Viktor Babarîko, în vârstă de 57 de ani, fost şef al Belgazprombank, avea de gând să candideze la alegerile prezidenţiale ce au avut loc în Belarus în august 2020, însă a fost arestat cu doar câteva săptămâni înainte de scrutin, în luna iunie.
Arestarea lui Babarîko a unit opoziţia din Belarus în jurul Svetlanei Tihanovskaia
Arestarea acestuia înainte de alegerile de anul trecut a făcut ca echipele de campanie ale diferiţilor critici ai regimului să-şi unească eforturile şi să o susţină pe Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ, un cunoscut blogger, fusese şi el arestat.
Serghei Tihanovski se află şi astăzi în închisoare, iar soţia sa cu cei doi copii mici ai lor trăiesc în exil.
Ulterior, după alegeri, realegerea lui Aleksandr Lukaşenko a declanşat o mişcare de protest, care a scos în stradă timp de mai multe luni zeci de mii de oameni. Protestele au fost însă reprimate cu brutalitate de către regimul de la Minsk.
Sursă foto: Dreamstime