Cu ajutorul rezonanței magnetice funcționale se pot detecta și măsura modificările de flux sanguin datorate activității corticale într-o arie cerebrală specific stimulată pe parcursul procedurii. Astfel, pot fi detectate anomalii cerebrale funcționale imposibil de evidențiat prin alte metode de investigație.
Descrierea activității de la nivelul cortexului cerebral se bazează pe modificările de flux sanguin din aria cerebrală examinată, după aplicarea unor stimuli, care acoperă aproape complet sfera modificărilor corticale ce pot fi examinate: vizuali, motorii, de vorbire și de memorie.
În timpul examinării, pacientul răspunde la stimulii aplicați, în timp ce medicul radiolog urmărește aria cerebrală solicitată, observând intensificarea sau, dimpotrivă, absența diferenței de flux sanguin la acel nivel.
Diferențierea între rezonanța magnetică convențională și rezonanța magnetică funcțională se realizează pe faptul că RMN funcțional necesită o componentă software ultraperformantă, esențială în achiziția imaginilor și desfășurarea examinării, aceasta fiind responsabilă de aplicarea stimulilor și paradigmelor pe parcursul scanării.
De asemenea, spre deosebire de examenul RMN convențional, în RMN funcțional nu se utilizează substanță de contrast, vizualizarea ariilor cerebrale stimulate bazându-se pe fierul conținut în hemoglobina din fluxul sanguin, pornind de la premisa că neuronii activi necesită o irigare mai bună.
Indicațiile rezonanței magnetice funcționale vizează conturarea precisă a diagnosticului neurologic și neurochirurgical și modularea tratamentului:
- Planificare preoperatorie în cazul pacienților care necesită intervenții neurochirurgicale, prin intermediul RMN funcțional obținându-se o cartografiere a creierului indispensabilă în navigarea intraoperatorie.
- Completarea investigațiilor pentru diagnosticul avansat în epilepsie. Prin RMN funcțional se pot obține informații extrem de utile despre plasticitatea cerebrală și dezvoltarea corticală, precum și despre relațiile funcțional-structurale intracerebrale.
- Tulburări de dezvoltare și învățare – cu ajutorul acestei tehnici se pot detecta modificări cerebrale obiectivate cantitativ pe o anumită arie stimulată, la persoanele care au o imagistică cerebrală normală din punct de vedere structural.
Pentru evidențierea unor afecțiuni cerebrale nedecelabile prin metodele convenționale de diagnostic, la Spitalul Clinic SANADOR pacienții beneficiază de cea mai nouă tehnică imagistică la ora actuală cu ajutorul rezonanței magnetice funcționale.
Procedura se desfășoară în condiții de maximă siguranță pentru pacienți și se realizează de către medici radiologi specializați în domeniu, prin intermediul echipamentului RMN 3 Tesla, de ultimă generație.