RNC a facut inginerii cu domenii virtualer

pune piciorul, vi se pare probabil o nebunie. Oare a avea un domeniu pe Internet nu e cumva acelasi lucru? In orice caz, notiunea de proprietate este la fel de abstracta in ambele cazuri. De fapt, un domeniu virtual (.com, .org sau .ro) nu apartine nimanui, ci este doar concesionat de utilizator prin intermediul unei institutii care gestioneaza o anumita zona, din Internet. De administrarea domeniului ".ro" se ocupa Reteaua Nationala de Calculatoare (RNC), departament din cadrul Institutului Nat

pune piciorul, vi se pare probabil o nebunie. Oare a avea un domeniu pe Internet nu e cumva acelasi lucru? In orice caz, notiunea de proprietate este la fel de abstracta in ambele cazuri. De fapt, un domeniu virtual (.com, .org sau .ro) nu apartine nimanui, ci este doar concesionat de utilizator prin intermediul unei institutii care gestioneaza o anumita zona, din Internet. De administrarea domeniului „.ro” se ocupa Reteaua Nationala de Calculatoare (RNC), departament din cadrul Institutului National de Cercetare – Dezvoltare in Informatica (ICI).
In anii de copilarie ai Internetului romanesc (1994-1995), RNC-ul era singura institutie care concesiona domenii „.ro”. In schimbul a 61 de dolari, oricine putea sa devina proprietarul real al unei pagini virtuale. Cand numarul site-urilor a crescut considerabil, RNC a inceput sa vanda prin reselleri – companii private care cumpara angro domenii si le revand. Beneficiind la achizitie de disconturi de volum, acestia isi permit sa vanda mai ieftin. RNC a ramas in continuare unul din principalii actori de pe piata, circa o treime din cele 12.000 de domenii care se inregistreaza anual fiind vandute direct prin RNC.
Aceasta pentru ca multi utilizatori au ramas la principiul ca marfa de prima mana e cea mai buna. „Am ales de fiecare data sa cumpar direct de la RNC ca sa fiu sigur ca nu o sa am surprize. Resellerii pot profita de faptul ca sunt a doua veriga si, in momentul in care vrei un anumit domeniu, s-ar putea sa le placa numele si sa il opreasca pentru ei. Un nume de domeniu este ca un brand”, afirma Lucian Brandus, administratorul site-urilor Evrika.ro, Hoinari.ro, eFoto.ro, Sysoft.ro.
Cui sa-i treaca insa prin cap ca in spatele gardului pe care scrie RNC se ascunde (sau, mai corect spus, se ascundea) un reseller. Este vorba de compania privata Internet Domreg, infiintata in 2000, al carei administrator unic este Eugenie Stancut, nimeni altul decat seful RNC.
Concret, atunci cand vroiai sa cumperi un domeniu fara sa te folosesti de intermediari, intrai pe site-ul RNC-ului (www.rnc.ro) si completai un formular de inregistrare a domeniului Internet. Pana aici toate bune si frumoase, insa factura in loc sa vina de la ICI, venea de firma lui Staicut, iar figura tinea de la inceputul lui 2002.
„Am incercat sa inregistrez pe 14 februarie 2002 doua domenii.ro, unul pe numele unui client roman, si altul in numele unuia strain. Ambele au fost acceptate spre procesare de catre RNC, institutia pe site-ul careia am facut inregistrarile. Pentru clientul roman am primit, asa cum era de asteptat, factura de la RNC. Pentru clientul strain insa, factura venise de la Internet Domreg SRL”, povesteste Catalin Braescu, unul dintre clientii indusi in eroare.
Eugenie Staicut, seful RNC si patronul Domreg, crede ca s-a creat o confuzie, insa afirma ca imediat ce utilizatorii au semnalat acest lucru, a retras de pe Rnc.ro link-ul catre firma sa. „E adevarat ca in pagina de inregistrare a RNC exista un link catre Domreg. Insa acesta era destinat doar utilizatorilor care doreau sa cumpere domenii internationale, gen .com”, afirma Staicut. Totusi, cei care au primit facturi cu stampila firmei lui Eugenie Staicut vroiau de la bun inceput sa cumpere direct de la RNC, nu de la un reseller, domeniul „.ro”, nu domeniul „.com”. si inca ceva: cum se explica faptul ca pentru comanda a doua domenii „.ro”, facuta de aceeasi persoana dupa acelasi procedeu, s-a primit o factura de la ICI – RNC si una de la Domreg?!
Oricum am lua-o, link-ul catre compania lui Staicut nu avea ce cauta in pagina RNC-ului. Conflictul de interese este mai mult decat evident. Firma cu pricina nu este o societate modesta, cu o cifra de afaceri de un miliard de lei, asa cum sustine Staicut, ci o afacere destul de rentabila, avand in vedere ca cifrele Registrului Comertului spun ca pe anul 2002 Domreg a avut venituri de peste patru miliarde lei si un profit de doua miliarde lei (aproximativ 60.000 de dolari). Societate modesta, dar al dracului de rentabila.

Principalele acuze ale utilizatorilor indusi In eroare de RNC
Amatorii de domenii „.ro” care au fost indusi in eroare aduc RNC urmatoarele acuze:
1. Pagubirea statului prin pasarea comenzilor de pe site-ul RNC catre o companie privata. Este vorba de Internet Domreg SRL, companie detinuta de Eugenie Staicut, nimeni altul decat seful departamentului RNC din cadrul ICI.
2. Concurenta neloiala fata de ceilalti reselleri de domenii, favorizand unul dintre acestia. Printre cei mai importanti reselleri din Romania se numara Xnet si PCNet (cu serviciul Rol.ro).
3. Inducerea in eroare a clientilor care au platit 50 USD unui reseller, exact pretul pe care l-ar fi putut obtine de la RNC. Resellerii au preturi de vanzare mai mici decat RNC, deoarece beneficiaza de disconturi de volum. RNC vinde direct domeniile „.ro” cu 50 USD (fara TVA), deci cu 61 USD. Resellerii primesc un discount de 30% la pretul de achizitie a domeniilor. Conditia obligatorie: sa cumpere cel putin 15 domenii pe luna.